FOTBAL  »  Superliga  »  GAZETA ESTE ÎN AUSTRIA ALĂTURI DE CFR CLUJ

Noile achiziţii au crescut media de înălţime a Clujului » Stîncile Ligii I

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 iulie 2010 00:00

"Adversarii să se sperie de noi numai cînd ne văd în teren", a explicat preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, standardele după care s-a ghidat campania de achiziţii din vară a campioanei CFR.

Clujenii au urmărit să aducă jucători cu talie, pentru a creşte media de înălţime a echipei. Rada, Nuno Diogo, Piccolo, Bjelanovici sau Kivuvu au ridicat cota cu 3 centimetri, suficient pentru a domina Liga I.

Cîştig la fazele fixe
De altfel, CFR deţine în momentul de faţă fundaşii centrali care formează cea mai masivă defensivă din prima divizie. "Avem cea mai fizică echipă din România. Este foarte important acest lucru şi pentru meciurile din Liga Campionilor, unde jucătorii cu talie sînt determinanţi. Pe lîngă fundaşii centrali, să-i vezi în faţa lor pe Gabi Mureşan sau Kivuvu, în atac pe Bjelanovici sau Traore, nu e puţin lucru. Vom avea cîştig de cauză şi la fazele fixe, care în fotbalul de astăzi sînt extrem de importante", a precizat Iuliu Mureşan.

Cum ar arăta cel mai înalt prim 11 al CFR-ului
Peskovici (1,89) - Nuno Diogo (1,89), Piccolo (1,87), Alcantara (1,90), Rada (1,90) - Kivuvu (1,87), G. Mureşan (1,88), Hora (1,81) - Traore (1,98), Bjelanovici (1,88), Y. Kone (1,84)
MEDIA ECHIPEI: 1,88 m

Citește și:
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Așa arată un Audi de 300.000 de euro! Mirel Rădoi a spus imediat „Luați-mi banii!”
Auto
Așa arată un Audi de 300.000 de euro! Mirel Rădoi a spus imediat „Luați-mi banii!”
Noua Dacia Spring tunată este de nerecunoscut! Cum arată modelul germanilor
Noutati auto
Noua Dacia Spring tunată este de nerecunoscut! Cum arată modelul germanilor
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (5)
mihai2201
mihai2201  •  11 Iulie 2010, 18:31

"Adversarii să se sperie de noi numai cînd ne văd în teren","Adversarii să se sperie de noi numai cînd ne văd în teren".... PAI CE MAH ASA URATI SUNTETI ?..... sau va faceti echipa de basket ?..... sper ca anu asta sa nu mai furati frate nici macar un meci... ca e urat sa castigi asa... spectacol nu s-a vazut in nici un meci facut de CFR...

flafy
flafy  •  10 Iulie 2010, 12:03

din titlul articolului nu iti dai seama despre care echipa e vorba de ce nu zic cfr-ului?

nicoroso
nicoroso  •  10 Iulie 2010, 09:40

Incepusem sa ma "sperii" deja de CFR...dar cand vad ca se bazeaza pe Rada...hai sa fim seriosi...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează