FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - STEAUA, 25 IULIE, ORA 18:00, DIGISPORT, LIVETEXT GSP.RO

Suporterii lui U Cluj au cu ce merge la Alba Iulia să-şi susţină favoriţii

Articol de GSP - Publicat joi, 15 iulie 2010 00:00

Clujenii vor disputa cele 17 partide considerate pe teren propriu pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia în sezonul 2010-2011, până la finalizarea în vara anului viitor a lucrărilor la noua arenă din Cluj-Napoca.

Alba Iulia a devenit noua “casă” a Universităţii într-un sezon al Ligii I în care formaţia şi-a propus obiective îndrăzneţe, pentru prima dată de la preluarea ei de către finanţatorul Florian Walter.

Debutul pe prima scenă se anunţă încins pentru “Şepcile roşii”, care vor întâlni duminica viitoare Steaua Bucureşti, de la ora 18:00.

Deşi distanţa de Alba Iulia este apreciabilă, fanii lui “U” care doresc să ajungă la meciurile “studenţilor” au parte şi de veşti bune, pentru ei urmând a fi puse la dispoziţie mai multe vagoane de tren, potrivit directorului Regionalei CFR Călători Cluj, Vasile Secară. 

Am avut o singură întâlnire cu domnul Florian Walter, în care i-am prezentat variantele noastre. Noi am putea să punem la dispoziţia suporterilor un tren comandat sau să ataşăm vagoane la trenurile în circulaţie cu direcţia Alba Iulia. Fiind vorba de Universitatea, noi putem pune în plus chiar şi 10 vagoane", a declarat Secară pentru Ziua de Cluj.

"Avem diferite tarife şi vom aplica varianta cea mai convenabilă pentru «U». Problema e că nu am mai primit niciun semn din partea domnului Walter. Noi mai aşteptăm, dar nu am vrea ca cei de la Universitatea să ne facă o solicitare cu o zi înaintea meciului cu Steaua”, a mai continuat Secară.

Citește și:
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
Superliga
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Tenis
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”


Comentarii (1)
olimpiu
olimpiu  •  15 Iulie 2010, 19:35

haide ,,U" unca iubire

Vezi toate comentariile (1)
Comentează