FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA PLOIEŞTI - DINAMO, AZI, 21:00, DIGISPORT ŞI FAZE VIDEO PE GSP.RO

Ultimul mohican » Marius Niculae are salariul prea mare şi ar putea pleca în Turcia

Marius Niculae, Niculae, Dinamo
Marius Niculae, Niculae, Dinamo

Articol de - Publicat duminica, 25 iulie 2010 00:00

Marius Niculae e singurul jucător cu salariu mare din lot care a scăpat de restructurări, dar ar putea pleca la turcii de la Karabukspor

La Dinamo s-a reuşit, în sfîrşit, ceea ce şefii îşi propuseseră încă din urmă cu două sezoane. Contractele sînt făcute în funcţie de performanţe, iar salariul maxim lunar este de 12.000 de euro. Singurul care a scăpat de restructurări este Marius Niculae, al cărui contract a fost redus cu 30% în iarnă, dar tot are un venit anual de 280.000 de euro!

Roş-albii au primit semnale de la Karabukspor că sînt interesaţi de atacantul de 29 de ani, iar şefii sînt de acord să se despartă de "Săgeată" şi din cauza salariului mare. Însă nu acceptă mai puţin de 500.000 de euro acum, plus 300.000 de euro vara viitoare. Karabuk, care a promovat în prima ligă de pe primul loc, e dispusă să investească, iar "cîinii" au transmis că aşteaptă oferta oficială săptămîna viitoare.

Ce jucători cu salarii mari au plecat:

Fotbalist    Contract    Unde a plecat
Bogdan Lobonţ    600.000    AS Roma
Gabriel Tamaş    400.000    WBA
Ianis Zicu    200.000    Poli Timişoara
Francisco Molinero    180.000    liber de contract
Ze Kalanga    150.000    Recreativo Libolo
* Sumele sînt exprimate în euro

Dublă afacere
Dinamo a ochit doi iepuri dintr-o lovitură prin vînzarea jucătorilor care aveau salarii mari. O dată pentru că a scăpat de plata contractelor şi apoi pentru că a încasat şi bani buni. Mai exact 2.100.000 de euro pentru Lobonţ, Tamaş, Ianis Zicu şi Ze Kalanga, singurul care a fost lăsat liber pe cale amiabilă fiind Francisco Molinero.

Citește și:
Selecționerul care a calificat România la Campionatul Mondial: „Avem un jucător pe care scrie Real Madrid”
Nationala

Meciul cu FC Botoșani a fost decisiv » Gigi Becali a hotărât: îl pune pe liber de la FCSB!
Superliga

Circ la Țiriac Open » Jucătorul către arbitru: „Au venit aici să parieze!” / Iată ce îi strigă Șumudică: „My friend...”
Tenis

Basarab Panduru a văzut lista de 5 selecționeri a lui Stoichiță și „a explodat”: „Pe ei doi de ce i-ai pus? Ne batem joc?!”

FOTO Lanț gigant de magazine a deschis în România prima unitate
Profit.ro
FOTO Lanț gigant de magazine a deschis în România prima unitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”

Comentarii (2)
mitta76
mitta76  •  25 Iulie 2010, 11:08

respect

florinch
florinch  •  25 Iulie 2010, 10:52

Ar fi o afacere trasnet pentru Dinamo.Este timpul ca in echipa sa-si faca loc carlani:L.Ganea si G.Paun.De asemenea ar fi nemaipomenit sa se intoarca si Danciugol sa-i struneasca pe cei tinerio si sa arate tuturor ce inseamna sa fi jucator profesionist.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează