INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ZENIT ST. PETERSBURG - UNIREA URZICENI, MIERCURI, ORA 19:30

Dan Petrescu, despre Zenit - Unirea: "Se va înscrie doar un gol, care va fi decisiv, să vedem de partea cui"

Dan Petrescu
Dan Petrescu

Articol de GSP - Publicat marti, 03 august 2010 00:00

Antrenorul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, fostul tehnician al formaţiei Unirea Urziceni, a declarat că vicecampioana României şi Zenit Sankt Petersburg au şanse egale de calificare în grupele Ligii Campionilor, chiar dacă la Bucureşti a fost 0-0, informează cotidianul Sovetski Sport.

"În tur, pînă la eliminarea lui Pădureţu, jocul a fost echilibrat. Nu vreau să vorbesc prea mult de arbitraj, dar a acordat uşor acel cartonaş roşu. La televizor a părut destul de amuzant. Apoi, Unirea s-a axat pe defensivă.

Chiar şi după prima manşă, şansele de calificare nu s-au schimbat, rămîn 50-50. E ştiut că Zenit este un club mult mai bogat, dar Unirea are un spirit special. Probabil Zenit va ataca, jucînd acasă, iar Unirea va miza pe contraatac. Cred că se va înscrie doar un gol, care va fi decisiv, să vedem de partea cui. E posibil să se ajungă şi la 11 metri", a spus Petrescu, conform Mediafax.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (14)
daniel74
daniel74  •  03 August 2010, 23:55

oare tolontan s-o uita la articolele astea de pe site? 2 virgule in titlu?! o fraza imensa... astia sunt ziaristii viitorului

steaua1986forever
steaua1986forever  •  03 August 2010, 23:37

bek si mila6 sunt idiotii de serviciu la articolul asta? Aouleu....ce or face labin aka cvaporu sa nu zica ceva de Steaua in articolul asta? Hai ca va vand un pont: Dan Petrescu este stelist. Hai baieti....cu avant. Start la injuraturi.

brandan
brandan  •  03 August 2010, 23:32

intrati pe www.andreibarbulescu.t k ( t k fara spatiu) si aveti meciuri LIVE-VIDEO,predicti pariuri,rezultate live din toate campionatele si rezumatele tuturor meciurilor din Liga 1+top 5 cele mai frumoase goluri din Liga 1 si Europa,deci cu un singur click aveti foarte multe lucruri

Vezi toate comentariile (14)
Comentează