INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din fotbalul internaţional!

Cristi Chivu, Chivu, Inter Milano
Cristi Chivu, Chivu, Inter Milano

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 august 2010 00:00

STRANIERI. Chivu, iar slab
Inter a remizat ieri (2-2), în al treilea amical din turneul american, cu FC Dallas. Chivu a fost din nou titular în echipa lui Benitez, care l-a folosit tot fundaş stînga. "A greşit mult la poziţionarea în teren. Nu s-a simţit în largul său pe acest post, descurcîndu-se mai bine ca stoper", l-a criticat "fcinternews.com", ce i-a dat cea mai mică notă (5,5). Chivu a fost înlocuit la pauză cu Santon, după ce a ratat, în minutul 39, o bună ocazie din lovitură liberă. Alibec a jucat toată repriza secundă la Inter, schimbîndu-l pe Milito, autorul primului gol.

ANGLIA. Cesc nu pleacă
Arsenal a respins şi oferta de 42 de milioane de euro avansată de Barcelona pentru Cesc Fabregas. Mijlocaşul spaniol de 23 de ani a anunţat ieri că va rămîne la echipa londoneză: "Vreau să le cer scuze fanilor pentru că am preferat să reflectez înainte să vorbesc. Toate negocierile au fost stopate şi sînt 100% concentrat asupra noului sezon cu Arsenal".

Citește și:
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Handbal

Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Liga Națiunilor
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga

Soția i-a anunțat transferul: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Campionate
Soția i-a anunțat transferul: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”

Comentarii (1)
footballclub
footballclub  •  07 August 2010, 16:21

f o o t b a l l c l u b.ro - Comunitatea fanilor fotbalului din Romania. Dezbateri, stiri, informatii despre principalele evenimente fotbalistice internationale

Vezi toate comentariile (1)
Comentează