FOTBAL  »  Superliga  »  "U" CLUJ - FC VASLUI 1-1

S-a dezlănţuit iadul!

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 august 2010 00:00

Meciul a fost întrerupt de o furtună cumplită, cu rafale violente de vînt şi grindină

O furtună incredibilă a oprit jocul în minutul 17! Vîntul a răsturnat panourile publicitare, doi copii de mingi scăpînd aproape miraculos, apoi ploaia, care cădea oblic, a inundat gazonul. Arbitrul Augustus Constantin i-a împins pe jucători la vestiare cu numai cîteva clipe înainte să se dezlănţuie grindina, cu gheaţă de mărimea oului de porumbel. A căzut curentul în zona stadionului, mai multe ferestre s-au făcut ţăndări, iar crengile copacilor din curtea arenei au fost rupte de vînt!

Fanii "şepcilor roşii" au rămas pe poziţii, întinzînd deasupra lor bannere, în vreme ce spectatorii neutri au părăsit în fugă arena, care e acoperită doar în zona tribunei oficiale. Cînd vîntul s-a potolit, Augustus a încercat să reia jocul, dar gazonul era încă acoperit de apă. După patru încercări, a renunţat şi se părea că partida va fi reprogramată pentru sîmbătă, de la aceeaşi oră, conform regulamentului! Însă după alte 10 minute ploaia s-a mai potolit şi, deşi mingea nu sărea, Augustus a fluierat reluarea meciului.

"Dragomir zicea că s-ar putea să se retragă 6-7 echipe. Cred că noi vom fi primii"
Florian Walter, patron U Cluj

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse

Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga

MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”

Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Campionate
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (1)
florinch
florinch  •  07 August 2010, 17:03

Vrei sa castigi 75-100$ pe saptamana lucrand la calculator?Nimic mai simplu:trimite un e-mail cu textul "LUCRU ACASA" la adresa: [email protected] si vei afla cum.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează