FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Pandurii l-ar putea lua pe Voiculeţ, de la Steaua!

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 august 2010 00:00

Preşedintele executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat că sunt şanse ca FC Steaua să accepte să îl împrumute pe mijlocaşul Claudiu Voiculeţ grupării gorjene.

"Sunt şanse să îl luăm pe Voiculeţ, negociem deja şi discutăm cu cei de la Steaua. Sper să ajungem repede la o înţelegere", a spus Pârvulescu.

Tehnicianul Ionuţ Badea a afirmat că va mai căuta jucători până la finalul perioadei de transferuri, pentru a completa lotul actual. "Tot timpul căutăm jucători până se încheie perioada de transferuri. Avem patru atacanţi, dar ne dorim mai mulţi.

Sunt unii jucători în lot care, având calitatea de a fi polivalenţi, pot oricând juca fie primul sau al doilea atacant, funcţie de sistemul folosit. Iar în ceea ce priveşte mijlocaşii, se încearcă în continuare aducerea lui Voiculeţ, chiar dacă el a semnat, poate fi luat împrumut de la Steaua", a explicat Badea.

El a precizat că nu l-ar mai dori în lot pe fundaşul Novak Martinovici, dacă Steaua ar renunţa la jucător. "Dacă Steaua ar renunţa la Martinovici nu avem nevoie de el pentru că suntem acoperiţi pe acest post, avem patru jucători şi îi am în vedere şi pe tinerii Tătaru şi Rada de la echipa a doua, jucători care cred că vor creşte destul de repede.Depinde unde îi vom împrumuta acum, ei pot chiar să rămână să se antreneze cu noi dacă nu se întâmplă nimic", a adăugat Ionuţ Badea, conform Mediafax.

Citește și:
Stadionul a „explodat” în FCSB - UTA: „Demisia, demisia!”
Superliga

Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Campionate
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Gabi Balint a șters pe jos cu FCSB: „M-au zăpăcit! Am făcut ca Ionuț Chirilă”
Superliga
Gabi Balint a șters pe jos cu FCSB: „M-au zăpăcit! Am făcut ca Ionuț Chirilă”
Gigi Becali a scos „tunurile”: „Trichi-trichi, puricel. Cu Baciu mai încercăm 4-5 etape”

Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum a fost primit Mihai Stoica la Târgoviște, după ultimele dezvăluiri de la FCSB

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (1)
florinch
florinch  •  07 August 2010, 18:12

Vrei sa castigi 75-100$ pe saptamana lucrand la calculator?Nimic mai simplu:trimite un e-mail cu textul "LUCRU ACASA" la adresa: [email protected] si vei afla cum. PS. Intotdeauna Pandurii au fost sclavii stelei.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează