FOTBAL  »  Superliga  »  TIMIŞOARA - CFR CLUJ 3-2

Alexandru Curtean: "CFR e o echipă puternică, dar astăzi noi am fost mai buni"

Alexandru Curtean
Alexandru Curtean

Articol de GSP - Publicat duminica, 08 august 2010 00:00

Alexandru Curtean, timişoreanul care i-a dat două goluri lui Nuno Claro în victoria cu 3-2 din meciul cu CFR Cluj, i-a dedicat reuşitele lui Hristu Chiacu.

"Sînt fericit pentru că nu am mai marcat de ceva vreme şi aveam nevoie de golurile acestea, ne bucurăm că am cîştigat. Sper s-o ţinem tot aşa. Îi dedic golurile lui Chiacu, mi-a zis să-i dedic reuşita dacă marchez.
Nu vreau să fiu subiectiv, cred că ne-am dorit mai mult victoria, restul a venit de la sine. CFR e o echipă puternică, astăzi am fost noi mai buni.

Aici, la noi, nu se cîştigă foarte uşor, iar dacă primim gol, revenim, am dovedit că avem spirit de luptători.

Poate că m-am mai acomodat, eu mă simt bine şi sper să nu rămîn doar cu acest meci, sper să demonstrăm mai departe.

De cînd sînt aici, în meciurile importante nu prea am pierdut, am jucat bine, mai greu ne e cu echipele mai mici", a spus Curtean.

Citește și:
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele

Favorit să preia echipa! Schimbare de antrenor în Superliga
Superliga

Dialogul dintre Baciu și Becali la despărțire + Varianta exclusă din start de patronul lui FCSB: „Altă întrebare!”

Dublă-lovitură în România: acord cu Andrei Burcă și Nicolae Stanciu!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (1)
sardelli
sardelli  •  10 August 2010, 13:17

declaratie sablon a unui jucator de duzina ! nimic spectaculos sau original in declaratia lui!!! mai bine nu zicea nimic!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close