FOTBAL  »  Superliga  »  SPORTUL-GLORIA 4-2

Varga: "Pînă la urmă tot scap eu de domnul Şiman!" :D

Articol de GSP - Publicat luni, 09 august 2010 00:00

Mijlocaşul echipei Sportul Studenţesc, Dacian Varga, a declarat, după victoria din meciul cu Gloria Bistriţa, scor 4-2, că formaţia bucureşteană a făcut din nou cadouri adversarilor.

"Am avut un meci foarte greu, aşa cum am şi spus că vor fi toate partidele la Sportul. Din nou am făcut cadouri adversarilor noştri şi este clar că nu ne mai dorim să începem meciul în dezavantaj. Am vorbit cu colegii înainte de fiecare meci şi am încercat să le explicăm că nu mai este Liga a II-a, iar jucătorii din prima ligă sunt mult mai experimentaţi şi nu mai este aşa de uşor să joci împotriva lor.

Nu doar eu sunt transferabil de la Sportul, ci orice jucător. Deocamdată joc aici şi îmi fac treaba cât de bine pot. Sper ca această problemă să se rezolve odată şi odată, nu contează dacă peste o lună, peste cinci sau peste un an. Pînă la urmă tot scap eu de domnul Şiman", a spus Varga, conform Mediafax.

Citește și:
Ioan Varga a început demersurile pentru a muta CFR-ul pe „Cluj Arena”
Superliga
Ioan Varga a început demersurile pentru a muta CFR-ul pe „Cluj Arena”
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal

„Un coteț, e inacceptabil!” » Duelul european dintre Răzvan Marin și Andrei Rațiu, încheiat cu o afirmație scandaloasă
Conference League
„Un coteț, e inacceptabil!” » Duelul european dintre Răzvan Marin și Andrei Rațiu, încheiat cu o afirmație scandaloasă
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului
Profit.ro
Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (8)
donvaly
donvaly  •  12 August 2010, 18:10

Daca avea si el un impresar bun, cand a semnat contractul ala cu Siman, houl hotilot in fotbalul asta, de altfel ruda cu Copos, care este alta piaza rea a campionatului, acum nu mai avea probleme. Prostia si domnia se platesc. Stai drq la sportu si taci din gura zi ms k ai de unde manca o paine. plm de prost. nu l-as cumpara pentru Steaua nici gratis daca ar veni :))

florinch
florinch  •  10 August 2010, 08:39

Ce bun ai fi la Dinamo!Tu mijlocas dreapta si Torje fundas dreapta.Am rupe tot!

florinch
florinch  •  10 August 2010, 08:38

VREI SA CASTIGI 75-100$ PE SAPTAMANA LUCRAND LA CALCULATOR?TRIMITE UN E-MAIL LA CU TEXTUL "LUCRU ACASA" LA ADRESA: [email protected] SI VEI AFLA CUM.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!