INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BOLOGNA - INTER 0-0

Chivu a avut o prestaţie foarte bună cu Bologna la debutul noului sezon de Serie A

Articol de - Publicat marti, 31 august 2010 00:00

Cu Chivu integralist, Inter s-a apropiat de forma din sezonul trecut abia după pauză. Nu i-a ajuns decît pentru un punct.

Suporterii Interului au aşteptat degeaba o reacţie a favoriţilor după eşecul cu Atletico Madrid (0-2), din Supercupa Europei. Nerazzurrii n-au reuşit decît un 0-0 la Bologna, în epilogul primei etape a noului sezon, la capătul unui meci în care au arătat două feţe. Au suferit cumplit în prima parte, cînd le-au lipsit şi ritmul, şi ideile, şi s-au trezit la reluare. Numai că Milito, Pandev şi Sneijder nu l-au putut bate pe portarul Viviano, iar Eto'o a trimis balonul în "transversală".

Chivu? În ciuda evoluţiei catastrofale de la Monte Carlo, antrenorul Rafa Benitez l-a titularizat din nou pe flancul stîng al defensivei Interului. Iar "tricolorul" i-a răsplătit încrederea printr-o evoluţie bună. S-a achitat de sarcinile defensive, iar cînd jocul i-a oferit ocazia a venit inclusiv în sprijinul colegilor din atac.

Citește și:
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Campionate
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Superliga
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Superliga
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Campionate
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (10)
steaua1986forever
steaua1986forever  •  31 August 2010, 14:44

ciudat..toate ziarele scriu ca a fost trompeta meciului. pe cine sa credem? eu zic ca pe ceilalti.

pele_brazilia
pele_brazilia  •  31 August 2010, 13:39

Materazzi ma scuzati

pele_brazilia
pele_brazilia  •  31 August 2010, 13:37

nu il mai tot pupati in fund pe chivu ca a jucat slab..nu mai e ce-a fost odata..adevarul e ca e cam slab..o sa ajunga ca materetti..rezerva de lux..sa nu va luati de mine ca sunt fan chivu dar acesta e adevarul...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează