FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

A rămas doar unul » Daniel Tudor, "lupul" singuratic de la Urziceni

Daniel Tudor, Tudor, Unirea Urziceni
Daniel Tudor, Tudor, Unirea Urziceni

Articol de , - Publicat miercuri, 01 septembrie 2010 00:00

Unirea a rămas doar cu portarul Daniel Tudor în lot. Naşu' îi ameninţă cu 5 ani de suspendare

Unirea Urziceni, formaţia care a făcut 8 puncte în grupele Ligii Campionilor, nu mai există! Patronul Dumitru Bucşaru a avut ieri o întîlnire cu jucătorii pe care i-a anunţat că echipa nu va avea nici un obiectiv în acest sezon, singurul ţel al său fiind să termine turul. Omul de afaceri intenţionează ca la iarnă să-i lase locul unui alt finanţator şi să se retragă definitiv din fotbal.

Caramarin revine pe teren
Ieri, şapte fotbalişti şi-au reziliat contractele, iar în acest moment în lot se mai găsesc doar Maftei, Frunză, Pădureţu, Rusescu, Semedo şi D. Tudor! Primii 5 sînt însă cu bagajele făcute, astfel că numai ultimul are şanse să mai rămînă în Bărăgan întrucît nu are nici o ofertă. Surse autorizate susţin că lotul va fi completat cu jucători de la Steaua II, de la Dinamo, dar şi cu "şomeri" ce se vor mulţumi cu un salariu maxim de 2.000 de euro pe lună! Antrenor va fi numit Viorel Ion, iar surpriza cea mai mare ar fi Caramarin. Fostul secund al lui Levy ar putea reveni pe gazon în tricoul Unirii.

De ce nu desfiinţează Bucşaru echipa? Ieri, în Comitetul executiv, preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a avertizat pe ialomiţeni: "Trebuie să fim atenţi la ce se întîmplă acolo! Dacă Bucşaru se retrage, atunci Unirea va avea interdicţie 5 ani de a evolua în Ligile I, a II-a şi a III-a! În plus, aceaşi suspendare se va aplica tuturor conducătorilor de acolo. Nu vrem să ajungem de rîsul Europei!".

"Nu vreţi cumva să-mi daţi doi ani de puşcărie că am destrămat echipa?! Nimeni să nu mă judece! Atît am putut, atît am făcut!"
Dumitru Bucşaru, patron Unirea

"E adevărat că acum nu avem nici jucători şi nici antrenor, dar am încredere că echipa va rezista în prima ligă"
Dumitru Bucşaru, patron Unirea

"Se spune că m-am îmbogăţit din fotbal. Ştiţi cît am cheltuit cu echipa asta în ultimi doi ani?! 20 de milioane de euro! Un jucător a avut salariu de 280.000 de euro"
Dumitru Bucşaru, patron Unirea

"Sînt şomer şi-mi caut echipă. Sper ca eu, Petre Marin şi <Para> să ajungem la aceeaşi echipă. Cred că Unirea e principala echipă candidată la retrogradare"
Adrian Neaga, atacant

Citește și:
Răsturnare de situație: Ionuț Radu vine la București și vrea să apere în Turcia - România » L-a sunat pe Mircea Lucescu
Nationala

Vestiarul Realului și-a ales antrenorul pentru sezonul viitor: „Câștigă cu majoritate de voturi”
Campionate
Vestiarul Realului și-a ales antrenorul pentru sezonul viitor: „Câștigă cu majoritate de voturi”
Adrian Mutu: „El a fost tehnic cât mine și Gică Hagi la un loc”
Nationala
Adrian Mutu: „El a fost tehnic cât mine și Gică Hagi la un loc”
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Media

Grecii - nemulțumiți de români: Mulți sar tavernele și merg direct la Lidl. Și turiștii greci fac însă la fel
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (17)
andriy7
andriy7  •  02 Septembrie 2010, 02:27

Nu vă precipitati! Jucătorii ce vor merge la Urziceni nu sunt chiar niste epave...epave sunt cei de la Brănesti(si îmi pare rău că spun asta)... Am urmărit meciurile pe care le-a jucat Steaua II în liga secundă si să stiti că au niste jucători foarte talentati, dar nu aveau miză...ei degeaba erau pe 1 că nu puteau promova. Cred că aici vor avea o mare miză(salvarea) si cred că vor fi o mare surpriză!

libertate.financiara
libertate.financiara  •  01 Septembrie 2010, 14:39

Multumita minunii numita Internet, poti castiga bani doar lucrand acasa, o ora pe zi sau oricat de mult timp doresti tu ! De la mine o sa inveti si metoda concreta. Investesti doar 9$ si poti castiga peste 504$ lunar. Detalii la email [email protected]

ak47_killer
ak47_killer  •  01 Septembrie 2010, 13:14

sa bage acu bani cind unirea avea nevoie de ce? nu sunt interesati sper ca unirea sa reuseasca sa supravetuiasca si sa reinvie din propria cenusa iar cei care ii cinta prohodu sa ia o mare teapa iar dragomir si cu sandu sa taca cite magarii au facut cu arbitrii impotriva acestui club si acum mai au tupeu sa vorbeasca rusine lor

Vezi toate comentariile (17)
Comentează