INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ROMÂNIA - ALBANIA 1-1

Galerie specială pentru Ciprian Marica la Piatra Neamţ

Articol de - Publicat sambata, 04 septembrie 2010 00:00

Marica a invitat la meci 11 copii din Suceava, proveniţi din familii sinistrate de inundaţii

Atacantul lui VfB Stuttgart a fost profund impresionat de drama unor copii din satul Zamostea, judeţul Suceava, rămaşi fără case din cauza inundaţiilor care au răvăşit Moldova în vară. "Marica a aflat de la televizor de drama acestor puşti şi s-a oferit să-i ajute. Împreună cu Organizaţia Non-Guvernamentală Salvaţi Copiii i-a dus la mare, la Eforie Sud, iar acum le-a oferit bucuria de a vedea un meci al <naţionalei>. E un om excepţional, cu o inimă uriaşă!", a spus Corina Belcleanu, profesoara care i-a însoţit la Piatra Neamţ pe micuţii fani ai lui Marica.

Chiar dacă nu mai fuseseră pe nici un stadion pînă la meciul de aseară, cei 11 copii, cu vîrste cuprinse între 7 şi 16 ani, au venit pregătiţi. Cu seminţe, dar şi cu un banner de încurajare pentru idolul lor: "Hai Marica!".
Ionuţ Fetcu, 7 ani, se uita spre teren, dar cu gîndul era tot acasă, unde părinţii lui muncesc din greu să repare ce a distrus viitura. "Îi mulţumesc lui nenea Marica pentru tot ce a făcut pentru noi, sper să nu mai vină însă apa peste casa noastră. E tare greu!".

Citește și:
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Superliga
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (5)
xpigames
xpigames  •  04 Septembrie 2010, 10:12

google: xpi games jocuri super caterinca :)

rapidutz
rapidutz  •  04 Septembrie 2010, 08:30

marica a fost varza aseara, nu aleara deloc, milog

antitalent
antitalent  •  04 Septembrie 2010, 08:04

si inca ceva, daca faci o treaba fa-o pentru copiii aia, nu ca sa te dea la tv, net sau ziar!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează