INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ROMÂNIA - ALBANIA 1-1

Albanezii şi-au luat măsuri de precauţie după acel 1-6 din 2007 » Feriţi de tentaţii

Articol de - Publicat sambata, 04 septembrie 2010 00:00

Conducerea federaţiei de la Tirana le-a interzis jucătorilor să intre în contact cu persoane străine pentru a evita suspiciunile de blat care au planat asupra ultimului meci direct

Reprezentativa Albaniei a pregătit cu cuţitul în dinţi partida contra "tricolorilor". Preşedintele federaţiei de la Tirana, Armando Duka, prezent la Piatra-Neamţ, a ordonat  jucătorilor şi staff-ului să nu intre în contact cu persoane străine.

Pentru asta a şi fost închis de tot antrenamentul oficial de joi, anunţat iniţial deschis 15 minute. Mai mult, oficialul a pretins ca nici un reprezentant al federaţiei române să nu treacă pe la hotelul Ceahlăul, unde a fost cazată delegaţia albaneză, pentru a nu mai da naştere la interpretări. 

Ce-a fost acum 3 ani
Măsurile de precauţie au fost luate pentru a preveni speculaţiile de aranjament apărute după ultimul meci direct, România - Albania 6-1, disputat în urmă cu 3 ani la Bucureşti, în preliminariile CE 2008.

Scandalul iscat atunci a fost alimentat şi de faptul că directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, şi fostul impresar Ioan Becali au fost văzuţi înaintea partidei la hotelul albanezilor. Selecţionerul Otto Barici a demisionat imediat după acel joc, iar ministrul turismului, sportului, culturii şi tineretului din Tirana, Ylli Pango, a cerut intervenţia UEFA, arătînd cu degetul spre Armando Duka. 

S-au întîlnit doar la dineu
Cu toate astea, preşedintele federaţiei albaneze a onorat invitaţia omologului său român, Mircea Sandu, şi a participat la dineul oficial organizat ieri la prînz, la un restaurant select din Piatra-Neamţ.

Au jucat pe prime mari
Pentru a-şi motiva fotbaliştii, oficialii albanezii le-au promis prime importante, 7.000 de euro pentru victorie şi 5.000 de euro în cazul unei remize. "N-am uitat acea înfrîngere umilitoare cu 1-6, cînd noi i-am ajutat indirect pe români prin cele două egaluri cu Bulgaria. Trebuie să le arătăm cine sîntem!", le-a transmis şeful federaţiei de la Tirana. FRF le-a promis "tricolorilor" 10.000 de euro pentru şase puncte din "dubla" cu Albania şi cu Belarus. 

Skela ofertat de Rapid
Ervin Skela a primit o ofertă surprinzătoare. Potrivit unor surse din anturajul "naţionalei" Albaniei, mijlocaşul de 33 de ani, fără angajament, ar fi fost anunţat că preşedintele Dinu Gheorghe îl doreşte la Rapid. Căpitanul Albaniei, care în ultimele zile s-a antrenat în Germania la echipa a doua a lui Schalke, şi-ar fi exprimat şi pretenţiile salariale, 400.000 de euro anual.

Citește și:
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Tenis

Andrei Nicolescu anunță două transferuri la Dinamo: „S-ar putea să avem mai multe opțiuni cu Rapid”
Superliga

CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract

Darius Olaru, primul GOL pentru Union SG! A prins un voleu superb
Campionate
Darius Olaru, primul GOL pentru Union SG! A prins un voleu superb
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează