INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  FRANŢA-BELARUS 0-1

Blanc: "Am început aceste preliminarii de foarte jos, ne e greu să marcăm"

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 septembrie 2010 00:00

Selecţionerul Laurent Blanc a declarat că echipa Franţei nu ar fi trebuit să piardă meciul cu Belarus, scor 0-1, în preliminariile Euro-2012, apreciind că pentru jucătorii săi cel mai greu este să marcheze goluri, informează AFP.

"Cred că nu trebuia să pierdem acest meci, dar asta e. Abia la o victorie vom începe practic de la zero. Am început aceste preliminarii de foarte jos. Dar este încă un meci marţi şi ne pregătim să luăm puncte. Problema la noi sunt golurile, este cel mai greu să marcăm.

Nu prea avem jucători în echipa Franţei obişnuiţi să marcheze, pentru că cei mai buni, cu câte patru goluri, sunt Florent Malouda şi Louis Saha. Sunt câteva lucruri care mi-au plăcut, dar totuşi, trebuie să dăm goluri", a spus Blanc, conform Mediafax.

Reprezentativa Franţei a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Belarusului, într-un meci contând pentru grupa D a preliminariilor pentru Euro-2012, din care face parte şi România.

În celelalte două meciuri disputate, vineri, în grupa D, Bosnia a învins Luxemburg, scor 3-0, şi România a remizat cu Albania, scor 1-1.

Clasamentul grupei D: 1. Belarus - 3 puncte, Bosnia - 3 puncte, 3. Albania - un punct, România - un punct, 5. Franţa - 0 puncte, Luxemburg - 0 puncte.

Citește și:
Starul lui Manchester United a recunoscut noua relație, la un an de la divorț: „În zilele noastre...”
Campionate

ȘOC! Dinamo - FCSB ar putea să NU se joace în București
Superliga
ȘOC! Dinamo - FCSB ar putea să NU se joace în București
Numărul enorm de pumni pe care Lucian Bute crede că i-a încasat în carieră: „Știți unde e șocul?”
Box

Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Special

Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”

Comentarii (1)
eu_baiatul_yo
eu_baiatul_yo  •  04 Septembrie 2010, 12:24

. .. . Pe W WW.EscorteArad.C OM (faraspatii) gasiti cele mai sexy escorte din Arad!!! . . . . . . . . . Unic in Romania!Un test sexy doar pe W WW.SEXY METRU.C OM (fara spatii)!!!Multe fete si baieti sexy lau incercat!!! . . . . . . . . . .

Vezi toate comentariile (1)
Comentează