FOTBAL  »  Superliga  »  URZICENI DĂ LOVITURĂ CU FRAŢII KARAMIAN

Urziceni i-a luat pe fraţii Karamian! Artiom: "Avem echipă bună! Terminăm în prima jumătate"

Articol de GSP - Publicat marti, 14 septembrie 2010 00:00

Fraţii Karamian au ajuns la un acord cu Unirea Urziceni, echipă pentru care vor juca pînă în iarnă, cu drept de prelungire. Artiom a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru gsp.ro despre transferul la echipa ialomiţeană.

- Cum v-aţi decis să mergeţi la Urziceni? Aţi semnat amîndoi?
- (rîde) Mai sînt nişte detalii de pus la punct, dar în principiu ne-am înţeles cu cei de acolo. Avînd în vedere că de două luni nu am mai jucat fotbal, pentru noi este un transfer important.

- În timpul acesta aţi mai avut şi alte oferte?
- Da, am negociat la un moment dat cu FC Braşov, dar nu s-a concretizat nimic. Nu îmi pare rau, mă bucur că am ajuns aici.

- Negocierile au fost dure avînd în vedere situaţia grea financiară prin care trece Unirea?
- Nu! Ne-am înţeles foarte bine cu domnul Felix Grigore, nu au fost probleme.

- Nu crezi că este un moment greu al Unirii?
- Nu mi se pare. Este adevărat că au plecat mulţi jucători buni, dar au reuşit să îi bată pe Steaua şi lotul nu este atît de slăbit. A rămas Maftei, Pădureţu, Rusescu, Semedo... avem echipă bună.

- Cum crezi că va termina Unirea acest sezon?
- Unii zic că ne vom lupta la retrogradare, dar eu nu cred. Cred că vom termina în prima jumătate a campionatului. Nici nu se pune problema de retrogradare.

Artiom Karamian a evoluat la trei echipe din campionatul intern, Rapid, Poli şi Steaua, în timp ce fratele său, Arman, a mai fost şi pe la Gloria, Ceahlăul şi FC Braşov.

250.000 de euro era salariul lui Artiom Karamian la Poli şi 150.000 al lui Arman.

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Nationala

Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B

Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”

Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness

ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”

Comentarii (7)
alexandru.94
alexandru.94  •  14 Septembrie 2010, 15:26

ce caterinca de om si bucsaru asta:)))

alexinhoo
alexinhoo  •  14 Septembrie 2010, 14:42

Urmariti meciuri live pe fotbal - live.hi 2.ro/ ( fara spatiii ) Astazi 21:45 FC Twente - Inter 21:45 Werder Bremen - Tottenham 21:45 Lyon - Schalke 04 21:45 Bursaspor - Valencia 21:45 Man Utd - Rangers 21:45 Barcelona - Panathinaikos

alexinhoo
alexinhoo  •  14 Septembrie 2010, 14:31

Urmariti meciuri live pe fotbal - live.hi 2.ro/ ( fara spatiii ) Astazi 21:45 FC Twente - Inter 21:45 Werder Bremen - Tottenham 21:45 Lyon - Schalke 04 21:45 Bursaspor - Valencia 21:45 Man Utd - Rangers 21:45 Barcelona - Panathinaikos

Vezi toate comentariile (7)
Comentează