INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  VFB STUTTGART - MONCHENGLADBACH 7-0

Marica, explicaţia unui gest

Ciprian Marica, Marica, Vfb Stuttgart, România

Articol de - Publicat luni, 20 septembrie 2010 00:00

Marica şi-a dus mîna în zona genitală după golul marcat sîmbătă, la 7-0 cu Monchengladbach, pentru a arăta suporterilor că are sînge în vine

Ciprian Marica a găsit în sfîrşit poarta în cea de-a patra etapă a noului sezon din Bundesliga. Dar modul în care şi-a manifestat bucuria după ce-a marcat golul şapte al Stuttgartului în meciul cu Borussia Monchengladbach (7-0) a fost unul cel puţin neobişnuit. Mîna dreaptă a ridicat-o, iar pe cea stîngă a dus-o în zona organelor genitale, luîndu-şi "ouăle"-n mînă (foto).

Gestul, care într-o vreme făcea parte din "recuzita" pop-starului Michael Jackson, poate părea scandalos. În fapt, chiar este. Totuşi, în Bundesliga, iar sîmbătă în cazul Stuttgartului, are o cu totul altă conotaţie decît aceea pe care o sugerează.

N-a fost o jignire adusă suporterilor, ci un mod de a le spune "nu sîntem nişte fricoşi, nişte neputincioşi, aşa cum ne-aţi tratat voi pînă acum. Avem sînge în noi!". Şvabii veneau după trei înfrîngeri consecutive suferite în debutul noii ediţii de campionat, o perioadă neagră în care nici Marica nu se lipise de gol. 

Kahn a fost primul
Cel care a brevetat acest gest a fost portarul lui Bayern Munchen, Oliver Kahn. Într-un moment în care multipla campioană a Germaniei trecea printr-o perioadă dificilă, Kahn a făcut o criză de nervi şi a pus punctul pe "i" în direct la tv: "Unii dintre jucătorii noştri n-au <ouă>. Nu fac faţă presiunii şi stresului de la Bayern".

Citește și:
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » IMAGINI + marea problemă
Altele

MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
Conference League
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”

Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”
Europa League
Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Profit.ro
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”

Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”

Comentarii (6)
unu_oarecare
unu_oarecare  •  20 Septembrie 2010, 10:07

@had3s89, e mai rau decat o petarda, chestia cu apreciatul, o face doar presa romaneasca, mergi in germania si siteste prin ziare de el, e vai de el

had3s89
had3s89  •  20 Septembrie 2010, 09:46

da ma e vai de el ca joaca in germania si e apreciat:)) e de 3 ani jumate la stuttgart,daca era asa petrarda era de mult afara.copii patetici cu dizabilitati,numai sa criticati stiti

paulirimia
paulirimia  •  20 Septembrie 2010, 09:38

A vrut sa arate tutulor ca este neam de tzigan , ce porc !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează