SPORTURI  »  TENIS  »  BCR OPEN ROMÂNIA

Wilander a venit pentru prima dată în România şi a jucat într-un meci demonstrativ » Un Mats de neuitat

Articol de GSP - Publicat joi, 23 septembrie 2010 00:00

Chiar dacă pe teren s-a aflat şi Ilie Năstase, vedeta serii a fost suedezul care a cîştigat 7 turnee de Mare Şlem în carieră

Arena Centrală nu s-a mutat în cer, dar cu toate astea aseară a fost plină de stele. Ale tenisului. 5.000 de spectatori au umplut tribunele pentru a vedea pe viu un joc-spectacol organizat cu sprijinul Enel.

Echipa campionilor
Din start, duelul a părut dezechilibrat. Într-o parte erau Henri Leconte (47 de ani) şi Mansour Bahrami (54 de ani), specialişti ai jocului de dublu, dar care nu s-au ridicat niciodată la nivelul  adversarilor. Atît Năstase, cît şi Wilander (46 de ani) au fost numărul 1 mondial! Suedezul are acum propria emisiune la Eurosport, "Game, Set & Mats".

După cîteva game-uri de încălzire, show-ul a început. Leconte a jonglat cu mingea, Bahrami a lovit în toate modurile posibile, Mats nu ierta din nici o poziţie, iar Năstase a luat totul ca pe o joacă. Pînă se mai enerva, dădea smash şi le rîdea diabolic în nas celor din partea cealaltă a fileului.

"Nasty", cel mai bătrîn, dar cel mai tînăr
La cei 64 de ani ai săi, Ilie Năstase a fost cel mai bătrîn de pe zgura de la Arenele BNR. Dar sufletul i-a rămas tînăr, ca dovadă că a venit la meci pe scuter! Nici dacă te uiţi la picioarele sale nu i-ai da mai mult de 30 de ani. Unul dintre aceste picioare l-a trădat la un moment dat. "Greşeală de picior!" i-a strigat arbitra de linie în momentul serviciului. Coechipierul Wilander a reacţionat imediat şi a trimis o minge spre ea. În glumă, desigur! Scorul? Dar ce mai contează?

"A fost o reală plăcere să lucrez alături de aceşti băieţi. Mă bucur că l-am avut coechipier pe Ilie Năstase, unul dintre idolii mei!"
Mats Wilander

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate

Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga

Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”

Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții

Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (12)
pokeristul
pokeristul  •  24 Septembrie 2010, 00:17

Scoala de poker (lectii poker, traininguri video), cele mai bune oferte de rakeback pe cele mai mari site-uri de poker si 20 de euro gratis la unibet pe: a ny t w o . ro

selectescort
selectescort  •  23 Septembrie 2010, 12:54

Fete, Fete, Fete sexy si rafinate pe htttp://www. S elec t E scor t .ro go and check it htttp://www. S elec t Es cor t .ro (fara spatii)

stefany
stefany  •  23 Septembrie 2010, 12:28

superb meciul chiar daca l-am vazut la televizor.un adevarat show!....s-ar putea sa-l vedem in reluare?ar fi grozav!felicitari campionilor!pentru o seara am mai uitat de griji....multumim....de-am putea da timpul inapoi!!!!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează