FOTBAL  »  Superliga  »  STELIŞTI.RO

Nagy: "La Steaua voi sta cît vor Dumnezeu şi Becali" :D

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2010 00:00

Noul antrenor secund al echipei Steaua, Ioan Nagy, a declarat că va rămâne în această poziţie la gruparea "roş-albastră", în staful căreia a mai fost de două ori, atât cât vor Dumnezeu şi finanţatorul Gigi Becali.

Întrebat pe ce durată se va întinde noul angajament al său la Steaua, Ioan Nagy a răspuns: "Cât o vrea Dumnezeu şi Becali". El a adăugat apoi: "Normal, contractul de acum s-ar termina în vara anului următor. Dar acolo, este posibil orice".

Ioan Nagy, care a părăsit funcţia de antrenor secund al echipei din Liga a II-a, Ceahlăul Piatra Neamţ, a menţionat că este obişnuit cu presiunea de la Steaua. "Acolo, locul doi nu există niciodată în ideea de performanţă a clubului şi a patronului. Presiune este non-stop, dar sunt deja obişnuit cu asemenea momente. Am mai lucrat de două ori cu Gigi Becali, plus o dată cu Porumboiu", a mai spus Nagy, conform Mediafax.

Antrenorul secund a menţionat că a încheiat colaborarea cu Ceahlăul Piatra Neamţ pe cale amiabilă. "Îmi pare rău că las aici o muncă neterminată, dar mă bucur că a fost bine începută şi are perspective dintre cele mai frumoase. Plec spre o altă provocare, dar convins de reuşita cu obiectiv îndeplinit a Ceahlăului. Cu cei de la club am încheiat o nouă colaborare frumoasă. Suntem oameni şi trebuie să înţelegem astfel de momente, pentru că în viaţă ne vom mai întâlni cu siguranţă. Viaţa antrenorilor niciodată nu aduce ceva sigur", a adăugat el.

Citește și:
Turcii ne-au redus la tăcere „Zidul Galben”! Iată ce reprezenta scenografia 3D afișată la start + ce s-a întâmplat la imn
Nationala

Turcia - România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026 » Șansă bună pentru „tricolori”! Hagi trimite peste poartă

Iată „loja de Aur” a României la Istanbul! Cum au apărut Hagi, Popescu, Răducioiu și partenerele lor

Cu o oră înainte de Turcia – România, Mircea Lucescu a adresat un manifest către FIFA: „Nu e normal!”

EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (2)
st3aua4ever
st3aua4ever  •  29 Septembrie 2010, 19:11

asta clar a venit ca sa stea capra=))

topitzu
topitzu  •  29 Septembrie 2010, 19:02

iar moaca oierului rusine ............. sa va fie rusine asta o fi vre-un mare sportiv nu cumva sa lipseasca o zi fara marele campion jiji rusine ............

Vezi toate comentariile (2)
Comentează