SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATELE MONDIALE DE CANOTAJ

Mircea Roman: "Ne dorim medalii! Se vorbeşte frumos de noi, sîntem consideraţi o curiozitate din cauza condiţiilor de antrenament"

Articol de GSP - Publicat joi, 14 octombrie 2010 00:00

Mircea Roman, antrenorul lotului naţional de canotaj, a vorbit despre situaţia echipei, cu două săptămîni înaintea debutului Campionatului Mondial din Noua Zeelandă (31 octombrie-7 noiembrie)

 

"Nu vă spun că vom cucerii medalii de aur, noi ne dorim medalii în ambele probe la care vom participa. În Europa sîntem de departe cei mai bun, am arătat acest lucru la Campionatele Europene, acum trebuie să demonstrăm şi la Mondiale. Pentru mine a fost o surpriză că am învins Germania de fiecare dată cînd ne-am întîlnit în acest an", a declarat Mircea Roman, antrenorul lotului de canotaj pentru digisport.

"Condiţiile de aici nu ne avantajează, pentru că este un lac deschis şi se ştiu foarte bine problemele cu care ne confruntăm. Avem o echipă stabilă, cu o medie de vîrstă de doar 23 de ani, dar încă nu au o mare experienţă", a adăugat acesta.

"Naţiunile care au pretenţii pentru a fi în top nu mai sînt demult în ţările lor, au plecat în cantonament fie în SUA, fie deja în Noua Zeelandă. Germania e deja în America, după Campionatele Europene. Se vorbeşte de noi frumos, la superlativ..sîntem consideraţi o curiozitate, un fenomen", a spus Mircea Roman.

Citește și:
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
Superliga
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” în costume și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”
Altele
A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” în costume și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Superliga
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Superliga
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează