SPORTURI  »  BOX  »  LUCIAN BUTE, ADRIAN DIACONU ŞI JOJO DAN AU ÎNVINS LA MONTREAL

PD-L, PSD şi PNL au intrat în ring » Bute, campion revendicat

Articol de - Publicat miercuri, 20 octombrie 2010 00:00

Democrat-liberalii l-au catalogat pe Lucian Bute drept "pedelist", în timp ce liberalii au ridicat pretenţii asupra comunei în care s-a născut pugilistul

Uitat de televiziunile autohtone, dar şi de premierul Emil Boc, care i-a promis sprijin în organizarea meciului în ţară, Lucian Bute a devenit subiect de dezbatere în Parlamentul României. Mai exact, în plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa de luni după-amiază.

PD-L de acord cu PSD
Totul a fost declanşat de deputatul PSD Ioan Damian, care a urcat la tribună şi le-a amintit colegilor din sală despre cel de-al 27-lea meci cîştigat de Lucian Bute şi de impasibilitatea postului public de televiziune. "Nu ştiu ce s-a întîmplat, dar Televiziunea Română a refuzat o ofertă prietenoasă a clubului Interbox din Montreal. Era vorba de 100.000 de euro pentru ca TVR să poată televiza acest meci", a spus Damian.

În loc să contraatace, liderului deputaţilor pedelişti, Mircea Toader, a fost de acord cu Damian:  "Nu pot, ca gălăţean, să nu susţin ce a spus colegul meu despre Lucian Bute, nu cred că există vreo justificare în a nu transmite meciul... De Bute o să audă toata lumea, de numele preşedintelui TVR... nici nu mai ştiu cum îl cheamă".

Contraatacul liberal
A venit însă rîndul PNL, care prin Victor Paul Dobre a decretat drept "liberală" comuna Pechea, locul natal al campionului: "E o comună liberală". Reacţia PD-L a venit prompt. "Aş face o completare: Bute este dintr-o comună liberală, dar este un pedelist. Niciodată pedeliştii nu fac rău la alţii, îşi fac rău lor".

Pesedista Aura Vasile a fost cea care a tras concluzia: "Nu ştiu dacă comuna Pechea este penelistă, nu ştiu dacă boxerul este pedist, dar necazul e că Boc şi Guvernul fac rău întregii Românii".

Democrat-liberalii l-au catalogat pe Lucian Bute drept "pedelist", în timp ce liberalii au ridicat pretenţii asupra comunei în care s-a născut pugilistul

Uitat de televiziunile autohtone, dar şi de premierul Emil Boc, care i-a promis sprijin în organizarea meciului în ţară, Lucian Bute a devenit subiect de dezbatere în Parlamentul României. Mai exact, în plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa de luni după-amiază.

PD-L de acord cu PSD
Totul a fost declanşat de deputatul PSD Ioan Damian, care a urcat la tribună şi le-a amintit colegilor din sală despre cel de-al 27-lea meci cîştigat de Lucian Bute şi de impasibilitatea postului public de televiziune. "Nu ştiu ce s-a întîmplat, dar Televiziunea Română a refuzat o ofertă prietenoasă a clubului Inter box din Montreal. Era vorba de 100.000 de euro pentru ca TVR să poată televiza acest meci", a spus Damian.

În loc să contraatace, liderului deputaţilor pedelişti, Mircea Toader, a fost de acord cu Damian:  "Nu pot, ca gălăţean, să nu susţin ce a spus colegul meu despre Lucian Bute, nu cred că există vreo justificare în a nu transmite meciul... De Bute o să audă toata lumea, de numele preşedintelui TVR... nici nu mai ştiu cum îl cheamă".

Contraatacul liberal
A venit însă rîndul PNL, care prin Victor Paul Dobre a decretat drept "liberală" comuna Pechea, locul natal al campionului: "E o comună liberală". Reacţia PD-L a venit prompt. "Aş face o completare: Bute este dintr-o comună liberală, dar este un pedelist. Niciodată pedeliştii nu fac rău la alţii, îşi fac rău lor".

Pesedista Aura Vasile a fost cea care a tras concluzia: "Nu ştiu dacă comuna Pechea este penelistă, nu ştiu dacă boxerul este pedist, dar necazul e că Boc şi Guvernul fac rău întregii Românii".

Citește și:
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
Nationala

FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”

Bogdan Apostu, desființat: „El a inventat și gaura de la covrig” + Dispută între impresari pe tema atacantului de 30 de milioane de euro
Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (10)
ligax
ligax  •  01 Iulie 2011, 01:07

Cat de penibili politicieni putem avea...

paulirimia
paulirimia  •  20 Octombrie 2010, 11:07

Sper ca bute sa va bage inpizda mamivoastre pe toti , golanilor

grd_veche_stiinta
grd_veche_stiinta  •  20 Octombrie 2010, 09:43

Ce legatura are politica cu televiziuniile de sport? inteleg ca la GSP a batut vantu, ceilalti?"

Vezi toate comentariile (10)
Comentează