INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  ARGENTINA

Sergio Batista va fi selecţionerul Argentinei pînă în 2014

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 noiembrie 2010 00:00

Sergio Batista, care i-a succedat în mod provizoriu lui Diego Maradona în fruntea naţionalei Argentinei, a fost confirmat în funcţie până la Cupa Mondială din 2014, a anunţat preşedintele federaţiei (AFA), Julio Grondona, informează AFP.

"Începând de acum şi până în 2014, Batista este antrenorul echipei naţionale", a declarat Grondona.

"Sunt foarte mulţumit. Este o responsabilitate foarte mare, însă sunt foarte fericit că-mi pot atinge obiectivele fixate la începutul carierei mele de antrenor", a declarat Batista, campion mondial ca jucător în 1986.

Batista a devenit antrenor interimar al naţionalei Argentinei la sfârşitul lunii iulie, după plecarea lui Diego Maradona.

Reprezentativa Argentinei nu a mai câştigat niciun trofeu de la Copa America 1993.

Argentinienii vor juca un meci amical cu Brazilia, în data de 17 noiembrie, la Doha.

Mediafax

Citește și:
S-a aflat motivul pentru care patronul de la FCSB insistă cu Mihai Toma: „Mi-a zis MM...”
Superliga
S-a aflat motivul pentru care patronul de la FCSB insistă cu Mihai Toma: „Mi-a zis MM...”
Gigi Becali îl vrea pe golgheterul din Superliga: „Mâine mă interesez de el” + Negocieri „în secret” pentru Bîrligea: „Renunț la un milion acum”
Superliga
Gigi Becali îl vrea pe golgheterul din Superliga: „Mâine mă interesez de el” + Negocieri „în secret” pentru Bîrligea: „Renunț la un milion acum”
Dorit în Superliga, Juan Bauza este aproape de a semna în Grecia
Superliga
Dorit în Superliga, Juan Bauza este aproape de a semna în Grecia
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Profit.ro
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează