FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - STEAUA 0-0

Duckadam: "Cei de la Rapid au lăsat «transversala» mai jos pentru că au portari scunzi"

Articol de GSP - Publicat marti, 09 noiembrie 2010 00:00

Preşedintele Stelei, Helmuth Duckadam, a revenit asupra declaraţiei de aseară, în care a spus că bara transversală a porţii dinspre Teatrul Giuleşti este mai joasă cu 10 centimetri decît prevede regulamentul, iar şutul lui Surdu, care a ţintit "transversala", ar fi fost gol.

"Înainte de meci, orice portar are un obicei. Ridică mîna ca să vadă cît de înaltă este bara transversală. Asta am făcut şi eu cu Tătăruşanu şi, mai în glumă, mai în serios, am zis că rapidiştii au făcut poarta mai jos pentru că au portarii mai scunzi. Dacă cineva are curiozitatea, poate măsura şi se va vedea că aşa este", a afirmat Duckadam la sportro.

"Ne-am dorit să cîştigăm, dar dacă nu s-a putut, asta este. Dacă marcam la barele din repriza a doua, ne apropiam victoria. Dar şi ei au avut ocazii, astfel încît scorul a fost echitabil", a mai comentat Duckadam.

Citeşte şi: Duckadam: "Rapidiştii vor parcări şi loje, iar pe noi ne aruncă prin stadionul lor unde vor"

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Superliga

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Superliga
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (13)
malaasorte
malaasorte  •  09 Noiembrie 2010, 13:39

e incredibil de prost imperator asta...cred ca nu ai nicio legatura cu viata "baietica"...parerea mea este ca nu ai o jumatate de prieten,nici macar un sfert de gagica,esti gras urat si incult si iti pierzi timpul,pt. ca indiferent de ora u esti aici si postezi...apuca-te bai "baietica" de ceva serios...

parazitu2
parazitu2  •  09 Noiembrie 2010, 13:38

Dukadam sluga de 2 lei ,scuze penibile, daca tot zici ca avem portari scunzi ia masoaral pe bornescu sa vezi ca are cam 1.88 cm si masoaral si la pula cu dintzii si mustata aia penibila

spadacio97
spadacio97  •  09 Noiembrie 2010, 13:29

Si ce-oti vrea 3-0 la masa verde ? ..las' ma ca n-a arbitrat bricheta...Duceti-va la FIFA sa castigati cu 3-0 ca doar de asta sunteti buni

Vezi toate comentariile (13)
Comentează