FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - SPORTUL 2-0

Vasile Şiman acuză dur: "Arbitrii nu ne respectă!"

Articol de GSP - Publicat luni, 15 noiembrie 2010 00:00

Vasile Şiman îi acuză pe cavalerii fluierului că au defavorizat în mod constant echipa Sportului în acest sezon.

Înfrîngerea de la Braşov a fost pusă de patronul Sportului, Vasile Şiman, şi pe seama arbitrajului lui Sebastian Colţescu.

"La primul gol al lor a fost fault în atac, apoi la cel de-al doilea nu a fost penalty! Deja orice arbitraj împotriva Sportului începe să mi se pară normal. Vina rezultatului ne aparţine, dar sînt foarte multe greşeli împotriva noastră, iar atitudinea arbitrilor este total lipsită de respect. Nu înţeleg de ce sînt favorizate unele echipe, arbitrii trebuie să înţeleagă că pot fi credibili doar prin prestaţii bune", a spus Şiman.

Patronul studenţilor încă mai speră în şansele de evitare a retrogradării, deşi echipa sa a acumulat numai 10 puncte în 15 etape! "Drumul este lung şi, cît timp există şanse teoretice, vom lupta", a zis Şiman. Florin Tene ar putea fi schimbat zilele următoare, studenţii încercînd să-l convingă pe Ionuţ Badea să preia echipa.

"Trebuie să adunăm puncte"
Căpitanul braşovenilor, Robert Ilyeş, a jucat accidentat în ultimele 10 minute. "E o victorie importantă pentru care am muncit mult fiindcă am întîlnit o formaţie care se luptă ca şi noi să evite retrogradarea. Pentru ambele echipe conta doar victoria. Trebuie să continuăm la fel, deoarece avem de adunat puncte pentru a scăpa de retrogradare!", a comentat Ilyeş. (Istvan Deak)

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (3)
danutzbv
danutzbv  •  15 Noiembrie 2010, 10:57

Probabil comentariul de mai jos e al unuia dintre jucatorii clubului si partial ii dau dreptate. Nu poti face treaba pe burta goala. Marea greseala la Sportul a fost insa aducerea lui Viorel Moldovan, care a stricat tot ce construise Tibi Selymesi. Exact asa a facut Moldovan si la Brasov anul trecut.

sportull
sportull  •  15 Noiembrie 2010, 09:00

bai simane dale banii la baieti sa joace si ei fotbal.ce echipa ai si uite unde esti.fara bani nu joaca nimeni frate.uitr astra,tg mures,gazul,cu bani putini joaca.sportul e echipa de locul 10 lejer.schimba antrenorul si baniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii bai muiiiiieeeee

ferko_cfr_k
ferko_cfr_k  •  15 Noiembrie 2010, 08:44

Eu nu inteleg ce cauta albitri astea labili;coltescu,avram,craciunescu,kovacs,mai nou si balaj.aduceti tineri,promovati.publicul ajunge la saturatie si spectatori vor fi din ce in ce mai putini.Avrame pensioneazate,retragete,renunta,lasa pe altul o0o

Vezi toate comentariile (3)
Comentează