SPORTURI  »  ALTELE  »  ROMÂNIA, CAMPIOANĂ MONDIALĂ LA SPADĂ

Dan Podeanu: "M-am tuns la zero pentru că am pierdut pariul făcut cu fetele înainte de Mondiale!" :D

Articol de GSP - Publicat luni, 15 noiembrie 2010 00:00

Antrenorul echipei feminine de spadă a României, Dan Podeanu, a declarat că s-a tuns la zero deoarece a pierdut pariul făcut cu elevele sale, înaintea cuceririi titlului mondial.

 

"Imediat după competiţie, am uitat de pariu şi decît să fiu tuns de ele cu epilatorul sau cu ce le mai trecea prin cap, am plătit 20 de euro, adică 10 la sută din salariul meu pe care îl am ca profesor, să mă tund înainte de petrecerea care a avut loc după competiţie. Am renunţat la păr, mai greu era dacă îmi cereau să renunţ la mustaţă, pentru că la cît de rar stau pe acasă, cînd mă vedea nevasta ar fi luat-o la fugă, nu mă cunoştea fără mustaţă. Probabil, ultimul pariu, cel de la Olimpiadă, va fi să mă tatuez, rămîne de văzut unde şi ce, fetele vor decide. După care, gata, mă retrag!", a afirmat Podeanu. potrivit mediafax.

Tehnicianul a adăugat că formaţia pregătită de el este una puternică, precizînd că anul 2010 a fost dominat de românce la această probă de spadă. "Am fost disciplinaţi, uniţi şi luptători, rezultatul nu este o surpriză. Anul acesta, fetele au fost pe podium de patru-cinci ori în concursurile de Cupă Mondială. Sînt cinci-şase echipe la nivel mondial care se bat între ele. De data aceasta, am fost noi. După rezultatele de la individual, fetele au fost dezamăgite şi au dorit să-şi arate clasa la echipe. Am fost superiori tactic, au ascultat toate indicaţiile, nu au rupt meciurile şi avem o nouă medalie mondială. Este adevărat că am profitat din plin şi de greşelile făcute de antrenorii adverşi. Chiar am declarat reporterului de la L'Equipe că-i mulţumesc antrenorului Franţei pentru cum a alcătuit echipa în meciul cu noi. A fost anul nostru, chiar suntem o echipă puternică", a spus Podeanu.

Echipa feminină de spadă a României, formată din Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu, a cîştigat, vineri, medalia de aur în finala Campionatelor Mondiale de scrimă, care a avut loc la Paris.

Citește și:
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Valeriu Iftime, înainte de FCSB – FC Botoșani: „Asta e problema” » Anunță un transfer: „O să vă speriați”
Superliga
Valeriu Iftime, înainte de FCSB – FC Botoșani: „Asta e problema” » Anunță un transfer: „O să vă speriați”
Ioan Varga, mesaj pentru Marius Șumudică, după 0-3 la debut: „Curaj!”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Marius Șumudică, după 0-3 la debut: „Curaj!”
Nistor nu-și explică motivul pentru care a căzut transferul: „E un pic dubios, dar în iarnă pleacă sigur”
Superliga
Nistor nu-și explică motivul pentru care a căzut transferul: „E un pic dubios, dar în iarnă pleacă sigur”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (4)
iwentvs
iwentvs  •  15 Noiembrie 2010, 22:12

Felicitari Maestre! Jos palaria!

baixinho
baixinho  •  15 Noiembrie 2010, 18:52

ăla e salariul de profesor, nu de antrenor al lotului naţional.

rob3rtel
rob3rtel  •  15 Noiembrie 2010, 17:34

Felicitari domn'Podeanu !!!:D

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close