SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

S-au împărţit! » Ieri s-au tras la sorţi, la Londra, grupele de la Turneul Campionilor

Articol de - Publicat miercuri, 17 noiembrie 2010 00:00

Nadal a nimerit cu Djokovici, iar Federer cu Soderling şi Murray

Ultimul concurs important al anului va începe duminică, în spectaculoasa sală O2 din Londra, avîndu-i la start pe cei mai valoroşi opt jucători din 2010. Ieri s-au stabilit grupele, în urma tragerii la sorţi efectuate la Galeria Pall Mall. Faţă de 2009, distribuţia s-a schimbat puţin. Lipseşte chiar deţinătorul titlului, Nikolai Davîdenko, care a avut un sezon amestecat, marcat de accidentări, absenţă din circuit şi o revenire nu prea izbutită.

Nu va fi nici finalistul, Juan Martin Del Potro, a cărui situaţie e şi mai dramatică. Operat la încheietura mîinii drepte, argentinianul a lipsit 8 luni de pe terenuri, a încercat să se întoarcă, dar nu a cîştigat nici un meci. Consecinţa este că a căzut 224 de locuri în clasament şi va porni de foarte de jos în 2011. Şi mai lipseşte Fernando Verdasco, care a ratat de puţin calificarea, însă va fi rezervă.

Figurile care se păstrează sînt cele care au guvernat circuitul şi în acest sezon. Rafa Nadal, omul anului cu trei titluri de Mare Şlem, Roger Federer, campionul de la Australian Open, Novak Djokovici, finalist la US Open, Andy Murray, finalist la Melbourne, şi Robin Soderling, pentru a doua oară în ultimul act la Roland Garros.

Revine Andy Roddick, calificat la Masters pentru a opta oară consecutiv. El n-a jucat anul trecut din cauza unei accidentări la genunchiul stîng. Revine şi David Ferrer, finalistul din 2007. Şi apare premiera absolută Tomas Berdych, cel care a disputat ultimul act la Wimbledon şi semifinala la Roland Garros 2010.

Grupa lui Nadal pare mai uşoară, cu Djokovici principal rival, însă nici spaniolul însuşi nu a mai jucat de la începutul lui octombrie. Dincolo, unde cap de afiş e Federer, se mai găsesc Soderling şi Murray. La Masters însă nimeni nu e outsider. Dovada e Davîdenko anul trecut.

Grupa A
Rafael Nadal (1)
Novak Djokovici (3)
Tomas Berdych (6)
Andy Roddick (8)

Grupa B
Roger Federer (2)
Robin Soderling (4)
Andy Murray (5)
David Ferrer (7)

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Campionate

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe

Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Superliga
Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
vvv1916
vvv1916  •  17 Noiembrie 2010, 08:28

Cititi Jurnalul de Fotbal pentru opinii sincere si necenzurate despre fotbalul romanesc si international sau despre sport in general. Nu suntem un tabloid, nu promovam scandaluri intre presedinti analfabeti sau cancanuri cu bombe sexy rasuflate. Nu tinem de nici un trust, nu promovam interesele nimanui. Fotbal in stare pura. Mii de cititori ne-au descoperit deja, si continua sa ne urmareasca in fiecare zi. Cautati Jurnalul de Fotbal pe net, nu dam adrese aici, nu e frumos.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează