FOTBAL  »  Superliga  »  ÎNCEPE BĂTĂLIA TRANSFERURILOR

A început "Operaţiunea Maftei". Cine cîştigă?

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 noiembrie 2010 00:00

Odată cu reîntoarcerea lui Mihai Stoica la Steaua au crescut şi şansele ca fundaşul Unirii Urziceni, Vasile Maftei să ajungă în Ghencea. "Am zis încă de cînd m-am despărţit de Unirea: oriunde voi merge, la orice club din ţara asta, primul jucător pe care îl voi cere va fi Maftei!", a precizat Stoica.


După declaraţia noului manager general al Stelei, imediat după meciul cîştigat de Rapid cu 3-0 în faţa celor de la Universitatea Cluj, Marius Şumudică, a anunţat că primul jucător pe care va încerca să-l aducă în Giuleşti din iarnă este chiar Maftei. "Vasile e cap de listă pentru noi, mă mai gîndesc şi la Moraes. Cu ei doi vom fi foarte puternici. Acum sînt fericit că aveam cea mai bună apărare din Liga 1, sper să terminăm turul în primele trei", a spus Şumi la conferinţa de după meci.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a confirmat şi el informaţia conform căreia Maftei este printre primii jucători pe care Stoica îi va aduce în Ghencea, dar a precizat că acest transfer se poate realiza doar dacă galeria roş-albastră va fi de acord cu transferul unuia dintre cei mai mari rapidişti. "MM il vrea pe Maftei, vrea sa se tina de cuvant fata de jucator, dar sa vedem daca ne convine pretul si apoi sa vorbeasca el cu galeria, sa vada ce zic suporterii", a spus Becali.

Ultima declaraţie făcută de actualul jucător al Urziceniului, referitoare la un posibil transfer la o echipă din Bucureşti în afara Rapidului a fost făcută la Recursul Etapei de pe GSP TV din data de 10 octombrie, atunci cînd Maftei confirma un posibil transfer la una dintre rivalele Rapidului. "Am declarat că nu voi merge niciodată la Steaua sau Dinamo, dar orice e posibil", spunea Maftei.

7 trofee a luat Maftei în Giuleşti: un titlu (2003), 3 Cupe (2002, 2006, 2007) şi 3 Supercupe (2002, 2003, 2007)

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
Superliga
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (42)
oldrap
oldrap  •  21 Noiembrie 2010, 09:29

@onlyrapidDaca a vorbi si scrie corect ROMANESTE este ceva inutil dupa cum lasi sa se inteleaga, ei bine, atunci imi cer scuze pt. observatia facuta. Ramai in ignoranta ta! Toate cele bune!

babu_cristi
babu_cristi  •  20 Noiembrie 2010, 23:29

e jucator bun, nimic de zis, dar daca va veni la steaua cred ca va face o gresala. daca nu va juca bine(tot ce se poate) va fi injurat si de stelisti si de rapidisti. Cel mai bine ar fi pentru el o revenire la rapid sau un transfer la o echipa din afara bucurestiului, parerea mea

snoopmind
snoopmind  •  20 Noiembrie 2010, 23:23

:))) pai cine a jucat ma vreodata pentru steaua cu sufletu? pai din istoria voastra ar trebuii sa stii ca jucatorii veneau la steaua pentru ca erau momiti, cu masini, case pe rvemea lu ceasescu, cat eun video, li se dadea cadre in armata, iordanescu e general si omu nu stie sa tina o arma in mana, PRAFU SI CU PULBEREA SA SE ALEAGA DE steaua !

Vezi toate comentariile (42)
Comentează