INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED - WIGAN ATHLETIC 2-0

Chelsea şi Arsenal au pierdut. Profită Manchester United!

Articol de - Publicat duminica, 21 noiembrie 2010 00:00

Echipa lui Ferguson, 2-0 cu Wigan, e marea învingătoare a etapei. Rivalele Chelsea şi Arsenal au rămas cu mîna goală

Sir Alex Ferguson savurează etapa de ieri din Premier League. Rundă ale cărei deznodăminte au aşezat-o pe Manchester United la 6 goluri distanţă în clasament de liderul Chelsea şi la două puncte în faţa altei mari rivale, Arsenal.

Totul a curs în favoarea "diavolilor". Ei au avut un meci liniştit cu Wigan (2-0), în timp ce contracandidatele la titlu s-au făcut de rîs. Cine ar fi crezut, de pildă, că Arsenal va pierde derby-ul cu Tottenham după ce-a avut 2-0 la pauză? Spurs a reuşit o repriză secundă fantastică, iar Bale, omul pe care managerul "tunarilor", Wenger, se lăuda că-l va "cuminţi", a dat startul unei reveniri fantastice a oaspeţilor. Tottenham a cîştigat cu 3-2, bifînd prima sa victorie pe terenul lui Arsenal după 17 ani.
Bomba de pe Emirates a fost urmată de o alta, care a picat la Birmingham. Acolo unde campioana Chelsea n-a reuşit să se reabiliteze după acel şocant 0-3 cu Sunderland, din week-endul trecut, şi a luat-o din nou pe coajă: 0-1.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează