SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

Roger Federer s-a impus categoric în primul meci de la Turneul Campionilor

Articol de GSP - Publicat luni, 22 noiembrie 2010 00:00

Roger Federer a obţinut prima victorie de la actuala ediţie a Turneului Campionilor, competiţie care se desfăşoară în perioada 21-28 noiembrie.

Elveţianul, cap de serie numărul doi, l-a învins, duminică, pe spaniolul David Ferrer, al şaptelea favorit al competiţiei, cu scorul de 6-1, 6-4, după aproximativ o oră şi jumătate de joc.

Federer a început partida în forţă, desprinzîndu-se în primul set cu 4-0, suficient pentru a se instala la conducerea partidei. Chiar dacă în actul secund, elveţianul nu a mai reuşit să-şi impună în totalitate jocul agresiv, salvînd cinci mingi de break, Roger Federer s-a desprins decisiv şi a cîştigat cu 6-4.

"A fost un  meci dificil. Scorul nu arată cu adevărat cît de grea a fost partida. Au fost puncte foarte strînse, mai ales în setul secund", a declarat Federer.

În celălalt meci al grupei B, britanicul Andy Murray, cap de serie numărul cinci, a trecut, cu scorul de 6-2, 6-4, de suedezul Robin Soderling, al patrulea favorit al competiţiei.

Meciurile din grupa A se vor disputa marţi, după următorul program: Novak Djokovici (Serbia, nr.3) - Tomas Berdych (Cehia, nr.6) şi Rafael Nadal (Spania, nr.1) - Andy Roddick (SUA, nr.8).

Citește și:
Florin Bratu, favorit pentru a prelua clubul din Superliga » Schimbare la finalul sezonului
Superliga

Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele

Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
Superliga
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează