INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Manchester United a semnat un contract de cinci stele cu Epson

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 noiembrie 2010 00:00

Epson a semnat un contract de sponsorizare cu Manchester United, unul dintre cele mai renumite cluburi de fotbal din lume, devenind partenerul său oficial pentru furnizarea echipamentelor de birou.

Epson, unul dintre principalii producători mondiali de imprimante, proiectoare şi scanere, va oferi clubului Manchester United toate echipamentele sale pentru Old Trafford. Asocierea cu celebrul club va contribui la creşterea notorietăţii Epson, atât în Europa, cât şi peste tot în lume, acolo unde echipa Manchester ajunge.
Parteneriatul este anunţat astăzi pe Old Trafford, cu o zi înainte de meciul împotriva Blackburn Rovers, în prezenţa managerului Sir Alex Ferguson, a directorului executiv David Gill şi a întregii echipe.

Minoru Usui, preşedintele mondial al Epson, a declarat astăzi la eveniment: "Prin acest parteneriat, Epson este asociat cu un brand fascinant, recunoscut la nivel global, aducându-ne astfel mai aproape de clienţii noştri din toată lumea. Fiind două branduri deschizătoare de drumuri, datorită creativităţii şi inovaţiilor permanente, ambele au acelaşi scop, de a atinge cele mai înalte standarde. Viziunea noastră de a ne uimi şi inspira mereu clienţii este reflectată de succesul Manchester United pe teren şi de reuşita noastră în materie de produse, cum ar fi  tehnologiile unice ale imprimantelor şi proiectoarelor Epson."

Prin acest acord, Epson doreşte să se apropie mai mult de clienţii săi şi de pasiunile acestora. Una dintre valorile companiei este răsplătirea comunităţilor în care operează, această valoare regăsindu-se şi la Manchester United, care are un puternic spirit civic şi este recunoscut pentru programele sale de responsabilitate socială.

Directorul executiv al Manchester United, David Gill, a declarat: "Suntem foarte încântaţi să avem Epson drept partener comercial şi aşteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm un program de comunicare eficient, care să ne ajute atât pe noi, cât şi pe Epson, în atingerea obiectivelor de afaceri pe care ni le-am propus. Epson este un brand mondial extraordinar, care se integrează perfect în seria noastră actuală de parteneri."

Acordul va fi anunţat către fanii Manchester în pauza meciului cu Blackburn Rovers de sâmbătă, 27 noiembrie 2010.

Citește și:
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Superliga

Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate

Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba

Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”

FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen

Comentarii (1)
mieusa
mieusa  •  26 Noiembrie 2010, 20:30

Si cate milioane de lire or sa dea? 20,30.. ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează