INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GALATASARAY

Preşedintele lui Galatasaray: "Dacă nu cîştigă meciuri, Hagi pleacă!"

Articol de GSP - Publicat joi, 02 decembrie 2010 00:00

Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a declarat că  Hagi are responsabilitate deplină în ceea ce priveşte transferurile şi că, în cazul în care nu vor veni succesele, el nu va rămâne la echipă.

"Eu am cinci conducători, iar fiecare se ocupă de ceva. La fotbal, le-am dat toată responsabilitatea lui Sezgin şi Hagi. Hagi are autoritate deplină în ceea ce priveşte transferurile. Dacă nu vin succesele, Hagi nu rămâne, şi nici Sezgin. Dacă va obţine succese, Hagi va continua, dacă nu, va pleca", a spus Polat la postul Lig TV, preluat de Mediafax.

Adnan Polat a adăugat însă că în opinia sa, Gheorghe Hagi va reuşi să facă o echipă performantă. "Echipa făcută de el în trecut a devenit campioană cu Gerets. În prezent există 100 de fotbalişti care ne-au fost propuşi de el şi de alte persoane. Hagi îi cunoaşte pe cei mai mulţi dintre ei, iar în cazul celor pe care nu îi ştie, se uită la DVD-uri cu ei", a explicat oficialul turc.

Potrivit cotidianului Milliyet, Gheorghe Hagi a declarat, pentru revista clubului Galatasaray, că adevărata sa echipă va fi văzută peste şase luni - un an.

Citește și:
Bătaie cruntă după România - Polonia » Nor de gaze lacrimogene la Arena Națională: imagini incredibile
Nationala
Bătaie cruntă după România - Polonia » Nor de gaze lacrimogene la Arena Națională: imagini incredibile
Fata lui Ilie Bolojan s-a căsătorit sâmbătă cu fostul fotbalist
Stiri extrasport
Fata lui Ilie Bolojan s-a căsătorit sâmbătă cu fostul fotbalist
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Nationala
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Gheorghe Hagi, întrebat direct ce notă merită Ianis după România - Polonia: „Lucrurile astea nu pot merge la infinit”
Nationala
Gheorghe Hagi, întrebat direct ce notă merită Ianis după România - Polonia: „Lucrurile astea nu pot merge la infinit”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (1)
fan.craiova
fan.craiova  •  02 Decembrie 2010, 13:49

Ati scris acest articol de parca va pare rau ca Hagi nu e demis atit de repede cum procedeaza cluburile din Romania. Bai fratilor aia platesc bani pe antrenbor si nu-si permit sa-i piarda ca la noi pentru ca nu sunt milionari de carton, iar afara antrenorul are credit cel putin 6 luni. E o stire de scandal cum puneti voi problema

Vezi toate comentariile (1)
Comentează