SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN

Condiţiile meteo au afectat şi naţionala de handbal! Elevele lui Voina nu au putut decola din Germania!

Articol de GSP - Publicat joi, 02 decembrie 2010 00:00

Naţionala de handbal feminin a României, care trebuia să revină cu avionul în România, după meciurile amicale susţinute în Germania, este blocată din cauza vremii nefavorabile, cursele aviatice fiind anulate pînă diseară.

Antrenorul echipei naţionale, Radu Voina a declarat că lotul este blocat în Germania, avioanele fiind reţinute la sol. "Aici e iarnă adevărată, nu glumă! Trebuia să plecăm la ora 9.00 în această dimineaţă, via Paris, dar avioanele nu se pot ridica din cauza gheţii, care s-a format. Au anulat zborul, iar acum tot ce ştim e că mai avem o variantă diseară, la ora 19.00, cu escală la Praga. De acolo, vom vedea la ce oră putem zbura spre ţară, probabil vom ajunge doar tîrziu acasă, la noapte", a spus Voina, potrivit mediafax.

Handbalistele naţionalei ţării noastre au susţinut patru meciuri amicale în ultima săptămînă, două la turneul de la Paris, pe care l-au şi cîştigat (29-25 cu Croaţia şi 32-26 în finala cu Suedia), iar alte două în Germania, cu echipa ţării gazdă (27-31 în primul, respectiv 31-30, în cel de-al doilea).

"Au fost meciuri utile pentru noi, ultimele teste înaintea plecării la Europene. Sigur că sînt importante şi rezultatele, dar nu cele mai importante. Ne-am propus şi am reuşit să nu avem accidentări în lot, iar acest lucru contează cel mai mult. Am avut şi acea înfrîngere în primul meci cu Germania, care nu a fost un meci rău, dar era de aşteptat să intervină şi oboseala, auto-apărarea. Al doilea meci l-am condus de la un capăt la altul şi pot spune că suntem mulţumiţi de aceste teste", a explicat Radu Voina.

Echipa tricoloră va pleca în 6 decembrie spre Danemarca, la Aalborg, şi va disputa meciurile din grupa A preliminară, după următorul program:

7 decembrie, ora 19.15 - Spania - România
9 decembrie, ora 21.45 - România - Danemarca
11 decembrie, ora 19.45 - România - Serbia

În celelalte trei grupe preliminare vor juca echipele:
Grupa B - Muntenegru, Croaţia, Rusia, Islanda
Grupa C - Germania, Ucraina, Suedia, Olanda
Grupa D - Norvegia, Franţa, Ungaria şi Slovenia.

Partidele din faza grupelor principale se vor juca la MCH Multiarena (Herning, Danemarca), respectiv la Hakons Hall (Lillehammer, Norvegia), în timp ce semifinalele, finalele şi partidele de clasament final se vor derula în sala din Herning.

Primele trei clasate la CE din Danemarca şi Norvegia obţin automat calificarea la Campionatul Mondial din 2011.

Citește și:
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Superliga
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse

În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”

Comentarii (1)
dorindeva
dorindeva  •  02 Decembrie 2010, 18:49

Ar fi bine ca FRH sa ia in calcul situatia actuala privind starea vremii in Europa si sa ia cele mai bune masuri in ceea ce priveste deplasarea echipei Romaniei la C.E. Nu stiu daca la aceasta ora echipa a plecat din Germania, dar stiu ca a sta zeci de ore prin aeroporturi nu este deloc benefic din punct de vedere fizic si psihic. O varianta ar fi ca FRH sa bage mana mai adanc in punga si sa rezolve ca echipa sa ramana la un hotel, sau chiar sa plece din Germania direct in Danemarca.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează