INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  NAPOLI - STEAUA, AZI, 22:05, PRO TV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Lăcătuş şi-a făcut planul cu convingere: "Ne vedem în primăvară"

Articol de , , - Publicat miercuri, 15 decembrie 2010 00:00

Lăcătuş a dezvăluit aseară că a făcut programul echipei pentru pauza competiţională luînd în calcul că primul meci oficial din 2011 va fi cel din "16"-imile Europa League


Steaua şi-a gîndit strategia pentru 2011 pornind de la ideea că va continua să joace în Europa League! "Nu vom schimba programul, indiferent de rezultatul partidei cu Napoli, ni l-am făcut gîndindu-ne că pe 17 februarie avem următorul meci în Europa League", a anunţat aseară Marius Lăcătuş. Calificarea în "16"-imi poate să fie un imbold şi pentru campania de achiziţii a clubului: "Sînt sigur că patronul va face şi transferuri, dacă va fi nevoie, aşa încît să fim mai puternici la începutul lui 2011".

Lăcătuş a povestit că a urmărit-o atent pe Napoli în ultima vreme şi e convins că o poate opri pe San Paolo: "Ştiu exact cum joacă Napoli acasă, rămîne doar să fi găsit metode pentru a o bloca".

"Fiara" mizează, surprinzător, tocmai pe un stadion plin şi pe o reacţie intensă din partea suporterilor napoletani: "Nu mă tem de vulcanul de pe San Paolo, avem un vulcan adevărat aici, aproape de noi, Vezuviul. Suporterii lor sînt fanatici, gălăgioşi, dar comportamentul lor ar putea să ne ajute. Dacă scorul de pe tabelă va fi nefavorabil italienilor, reacţia tribunelor poate să se schimbe, să devină una ostilă lui Napoli".

"N-am venit la Napoli să apărăm scorul de 0-0 cu care începe meciul! Le-am zis băieţilor mei să joace fotbal de plăcere, ofensiv!"
Marius Lăcătuş

Lăcătuş se pregătea să comenteze la conferinţă posibilitatea ca Lavezzi să lipsească în seara asta, dar a fost oprit de un ziarist italian: "Domnule Lăcătuş, Lavezzi n-a fost convocat". Argentinianul e în recuperare după o entorsă. Martinovici e cel mai optimist stelist: "Sîntem o echipă mare, cu jucători mari, de
aceea avem capacitatea să ne calificăm indiferent cîte absenţe există!".


"Primăvara europeană ar fi o performanţă frumoasă pentru cariera fiecăruia dintre noi. Ne gîndim şi la asta, la ce ar însemna pentru fiecare în parte să trecem de Napoli"
Novak Martinovici

Lăcătuş pleacă direct în Spania
Tehnicianul stelist nu va reveni în ţară o dată cu jucătorii. Dacă delegaţia roş-albaştrilor va ajunge în România mîine dimineaţă, în jurul orei 3:00, Lăcătuş va pleca direct în Spania pentru a-şi aduce în ţară familia. Soţia sa, Mariana, şi fiica lor locuiesc la Oviedo, dar vor petrece sărbătorile de iarnă alături de antrenorul din Ghencea.

"Steaua e în avantaj!"
Antrenorul lui Napoli, Walter Mazzari, vede Steaua o echipă periculoasă. "Nu ştiu dacă e cel mai important meci de cînd sînt la Napoli, dar e un meci foarte important. Steaua e în avantaj pentru că se poate califica cu două rezultate din trei. Vreau să jucăm cu inimă şi cu cap pentru a ne califica. Ne dorim acest lucru pentru oraş şi pentru fanii noştri", a spus tehnicianul napoletean.

Stoica, manager din întîmplare
Gigi Becali a povestit la GSP TV cum a ajuns Mihai Stoica în 2002 în Ghencea. "Piţurcă şi-i dorea foarte mult pe Ghionea şi pe Boştină, de la Oţelul. A zis că dacă e nevoie să-l luăm şi pe MM pentru asta, atunci să vină şi el!", a mărturisit patronul Stelei.

Inbox:

- Gigi Becali nu a plecat cu echipa în Italia. El nu va merge deloc la meci, preferînd să urmărească partida la televizor.
- Christian Maggio, mijlocaş Napoli: "Nu ne subestimăm adversarul, vom juca inteligent pentru că avem 95 de minute la dispoziţie să înscriem şi să ne calificăm!"
- Cristiano Bergodi, fost tehnician la Steaua: "Napoli este foarte puternică, iar Steaua nu joacă deloc bine în deplasare. Italienii sînt clar favoriţi!".

Citește și:

Claudiu Niculescu și-a găsit echipă » Poate semna contractul până la sfârșitul săptămânii
Liga 2
Claudiu Niculescu și-a găsit echipă » Poate semna contractul până la sfârșitul săptămânii
Retrogradat în Liga 2, Vadim Rață a semnat în Superligă și atacă Europa!
Superliga
Retrogradat în Liga 2, Vadim Rață a semnat în Superligă și atacă Europa!
Lennon nu l-a vrut » A doua plecare a zilei de la Rapid
Superliga
Lennon nu l-a vrut » A doua plecare a zilei de la Rapid

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (9)
blue8607
blue8607  •  15 Decembrie 2010, 15:10

Un antrenor bun se vede dupa ce antreneaza caateva etape .Lacatus n-a aratat nicio schema . Are cei mai multi jucatoriaaaa si ii este frica de tineri. Daca Ienei ii era frica nu mai ajungea el ce a fost pentru Steaua.

imperat0aia
imperat0aia  •  15 Decembrie 2010, 10:33

Ii bat si cu echipa a doua ce naiba. N-ai vazut cum s-au chinuit cu Liverpool Reserves?

ss_iniesta_ss
ss_iniesta_ss  •  15 Decembrie 2010, 10:18

HAI NAPOLI !!!! PUTEM REUSI SI FARA LAVEZZI !!! CAVANI SI HAMSIK SUNTETI BAZA !!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează