SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN / ROMÂNIA - SUEDIA 23-25

Oana Manea explică eşecul din semifinale: "Am jucat prea disperat!"

Articol de - Publicat duminica, 19 decembrie 2010 00:00

Oana Manea crede că fetele şi-au dorit prea mult să ajungă în finală şi tocmai de aceea nu au mai judecat în momentele-cheie

România a alergat ieri mai tot timpul după Suedia, echipa aflată la conducere aproape în permanenţă. "Tricolorele" au revenit miraculos de la 14-17, 16-18, dar pe final au terminat în genunchi. "Ne-am dorit enorm să evoluăm bine, să ne calificăm în finală, însă am jucat mai mult disperat, cu multe fluctuaţii", a declarat Oana Manea (foto).

Pivotul îşi reproşează faptul că a ratat două situaţii de pe semicerc şi crede că meciul s-a pierdut în ofensivă. "În apărare am recuperat multe mingi, Toto a apărat foarte bine, dar, din păcate, în atac, am făcut greşeli de neconceput. Pe faza a doua, ne-am pasat numai în picioare, le-am făcut cadouri şi singure ne-am făcut viaţa grea", a adăugat Oana.

Manea consideră că echipa României are capacitatea să se ridice, în ciuda a ceea ce a arătat pînă acum. "Să arătăm şi noi o dată că ştim să ne revenim şi după înfrîngeri, nu numai atunci cînd cîştigăm să ne meargă bine. Bronzul tot e mai bun decît nimic şi pentru asta trebuie să ne luptăm. Dacă terminăm pe locul trei va fi OK, dacă nu, nimeni nu-şi va mai aduce aminte de noi", a încheiat Oana.

"Ne-au anihilat-o pe Cristina Neagu şi ne-au luat jumătate de atac. Trebuia să facem noi, celelalte, mai multe, dar, din păcate, nu am reuşit"
Oana Manea, pivot România

Citește și:
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate

Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid

Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar

David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Altele

Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (1)
crazyalex
crazyalex  •  19 Decembrie 2010, 05:07

Imi pare rau sa-ti spun asta Oana , dar meciul s-a pierdut din cauza ta si a lui Radu Voina. Nu inteleg de ce te-a tinut pe teren daca a vazut ca nu ai reusit absolut NIMIC. Singurul lucru care l-ai facut pe teren a fost o vanataie lu' Ada Nechita cand ai impins-o pe suedeza aia in ea... In rest ai deambulat. Ionela Stanca ar fi luptat de una singura si sunt sigur ca nu am fi pierdut meciul... Asta este , ghinionul nostru ca avem un antrenor care face experiente intr-o semifinala.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close