SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - DANEMARCA 16-15

Cristina Neagu a explicat ce s-a întîmplat în noaptea dinaintea finalei mici, cu Danemarca

Handbal
Handbal

Articol de GSP - Publicat luni, 20 decembrie 2010 00:00

Golgeterul campionatului european feminin, Cristina Neagu, a povestit la Contraatac, de la GSP TV cum s-au mobilizat jucătoarele între ele înaintea finalei mici, cu Danemarca.

 

"M-a impresionat că au fost români care ne-au aşteptat la aeroport, la ora 2 noaptea. Noi sîntem foarte bucuroase, însă ne-am bucurat şi pentru cei care ne-au susţinut.

Ieri am dovedit că avem şi noi caracter şi am reuşit să ne revenim după înfrîngerea cu Suedia. Pînă acum, nu reuşeam să ne revenim şi mereu ocupam locul patru. În noaptea dinaintea finalei mici ne-am întîlnit toate pe hol, mari discuţii nu au fost. Ne-am gîndit ce ar trebui să facem pentru meci şi ne-am mobilizat. Nu ştiu ce se aştepta lumea să ne spună psiholoaga.

Bănuiesc că aţi auzit şi la time-out ce mobilizare a fost. Chiar a fost meciul carierei noastre, dar sînt fete în echipă care nu mai au şansă la o medalie, iar pentru ele este o bucurie de două ori mai mare. Am fost un pic dezamăgită că nu am fost aleasă jucătoarea turneului, dar medalia este mult mai importantă", a spus Cristina Neagu.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (3)
cosminmihai
cosminmihai  •  20 Decembrie 2010, 21:55

adevarul ca noua romanilor ne place ff mult cearta si circul ieftin din fotbal iar voi presa sunteti mai jalnici si mai penibili ce le promovati ca nu trece o zi sa nu auzim ce a mai facut becali si borcea 2 personaje pitoresti , iar noi avem rezultate in handbal , rugby si am mai putea avea si in alte sporturi dar nu sunt promovate ... mai mult gimnastica atletismul si altele asta e treaba este o vorba canii latra caravana trece noi putem scrie aici pana ni se tocesc degetele ii doare la basca

tardelli
tardelli  •  20 Decembrie 2010, 20:19

Presa in Romania e penibila. La Tv ni se prezinta fotbalistii prin salile de biliard ,cand se duc la mall etc Jalnica presa scrisa si vorbita avem.

rippersash
rippersash  •  20 Decembrie 2010, 19:40

Daca voi doriti ca aceste fete minunate sa fie promovte mai mult incepeti chiar voi acest demers si nu mai promovati personaje gen Becali, Borcea samd. Terminati-o cu fotbalul romanesc ca si asa nu ne aduce decat necazuri. Promovati si sustineti aceste fete minunate. Sali nu avem in tara sa sustinem acest sport si uitati ce performante avem cu ele

Vezi toate comentariile (3)
Comentează