FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN

Elevii lui Cristi Pustai se reunesc mai tîrziu după vacanţă

Articol de - Publicat marti, 28 decembrie 2010 00:00

Datorită faptului că prima etapă din 2011 a fost amînată cu o săptămînă, antreneorul grupării medieşene, Cristi Pustai, a luat decizia de a comanda primul antrenament pe 10 ianuarie, şi nu pe 6, aşa cum stabilise iniţial.

Fotbaliştii medieşeni au primit cîteva zile de vacanţă în plus din partea conducerii, după ce Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a luat decizia de a amîna cu o săptămînă reluarea campionatului, meciurile etapei a XIX-a fiind mutate pe 25 februarie, după ce, iniţial, ar fi trebuit să se dispute pe 19 februarie. Astfel, Cristi Todea şi compania nu se vor mai reuni pe 6 ianuarie, ci pe 10.

“Chiar înainte de Crăciun am avut o discuţie cu cei din conducerea tehnică a echipei, în care am decis modificarea programului echipei. Astfel, ne vom reuni pe 10 ianuarie, iar o săptămînă mai tîrziu echipa va pleca într-un prim stagiu de pregătire centralizată, la Reghin, unde va sta 7 zile. Cantonamentul din Antalya va începe pe data de 26 ianuarie. Ne-a dat puţin planurile peste cap modificarea datei de începere a returului, dar am finalizat rapid programul echipei”, a afirmat Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene.

În stagiul din Turcia, medieşenii vor susţine mai multe jocuri de verificare, fiecare dintre acestea urmând să fie televizate de postul GSP TV.

Citește și:
Îl vrea și Dinamo! » Rapid are concurență pentru mutarea plănuită în culise
Superliga
Îl vrea și Dinamo! » Rapid are concurență pentru mutarea plănuită în culise
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Nationala
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Oficial: solicită insolvența Rapidului, la Tribunalul București! » Șucu nu vrea să plătească și așteaptă decizia judecătorilor
Superliga
Oficial: solicită insolvența Rapidului, la Tribunalul București! » Șucu nu vrea să plătească și așteaptă decizia judecătorilor
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
Altele
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (1)
gazistu
gazistu  •  28 Decembrie 2010, 11:55

"În stagiul din Turcia, medieşenii vor susţine mai multe jocuri de verificare, fiecare dintre acestea urmând să fie televizate de postul GSP TV." sa fie oare adevarat? eu stiam ca numa buCURestiu era mediatizat, putin timisoara, si CFR, in nici un caz gazu sa fie bagat in seama...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează