FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

SUPĂRAT PE GIGI » Kapetanos se consideră "umilit" de Steaua

Articol de , - Publicat luni, 03 ianuarie 2011 00:00

Kapetanos explică din Grecia de ce nu crede că va continua în Ghencea. Atacantul critică suma pe care i-a propus-o Becali pentru extinderea contractului, 10.000 de euro lunar

Pantelis Kapetanos nu mai poate continua la Steaua. Al doilea golgeter din sezonul trecut a clarificat lucrurile într-un interviu pe care l-a acordat ziariştilor greci: "10.000 de euro pe lună, cît mi-a oferit Steaua, înseamnă o sumă ridicolă! E o ruşine ca un club care-şi propune Cupa, campionatul şi participarea în Liga Campionilor să pună pe masă un salariu pe care îl dau formaţiile mici din Grecia!".

Au negociat deja de două ori
Atacantul de 27 de ani mai are contract cu roş-albaştrii pînă în vară, dar gruparea din Ghencea are dreptul să întrerupă înţelegerea înaintea returului, fără să-l mai consulte. Steliştii au discutat deja cu el şi i-au propus să renunţe la venitul de 25.000 de euro lunar de care a beneficiat în ultimii doi ani şi jumătate, de cînd a venit în România.

"Înaintea vacanţei, patronul mi-a transmis că are probleme cu banii, dar n-am acceptat să mi se scadă salariul. Acum cîteva zile m-au sunat iar ca să-mi propună un venit mai mic, însă i-am refuzat încă o dată!", a povestit Kapetanos.

Neplătit de trei luni
Pantelis mai are o problemă cu Steaua: "Nu mi-au plătit salariul de trei luni! Eu n-am zis nimic o lună, două, cît erau în termen, din punct de vedere regulamentar. Însă cer să-mi plătească banii care mi se cuvin, aşa e normal! Sînt obligaţi să mă plătească, indiferent cum vor evolua negocierile dintre noi".


"Lăcătuş insistă ca eu să continuu la Steaua, dar nu pot accepta să fiu umilit! E posibil şi ca Becali să-mi propună un salariu mai mare cînd voi ajunge în România şi atunci aş semna un nou contract"
Pantelis Kapetanos, atacant Steaua

"Nu ştiu dacă o să fiu la reunirea Stelei, probabil că într-una din zilele viitoare situaţia mea se va limpezi într-un fel sau altul"
Pantelis Kapetanos, atacant Steaua

"Înaintea sezonului, am avut o ofertă bună, pe care Steaua a refuzat-o. Acum s-a vorbit că aş merge la AEL Limassol sau la Olympiakos Volou, dar n-am vorbit cu nimeni din Grecia sau din Cipru"
Pantelis Kapetanos, atacant Steaua


Kapetanos despre...

...locul 7 pe care îl ocupă Steaua: "E efectul faptului că s-au schimbat trei antrenori în două luni. În plus, au venit foarte mulţi jucători noi, în două tranşe. Schimbările ne-au doborît, în loc să ne ridice!"
...ofertele pentru el: "Am propuneri din Germania şi din Franţa, dar nu pot face nimic, pentru moment, deoarece am de clarificat situaţia cu Steaua"
...cariera lui în Ghencea: "Regret că n-am luat nici un trofeu şi le cer scuze suporterilor că echipa e doar pe locul 7!"


5,44 este media notelor lui Kapetanos în Gazeta Sporturilor, el fiind abia pe locul 20 în topul steliştilor

1 gol a marcat grecul în actualul sezon al Ligii 1 Bergenbier , cu Astra în etapa a opta. În sezonul trecut punctase de 15 ori

Citește și:
Scandal la fileu! Sorana s-a luat de Naomi Osaka, japoneza a răspuns acid: „Frate!”
Tenis
Scandal la fileu! Sorana s-a luat de Naomi Osaka, japoneza a răspuns acid: „Frate!”
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Superliga
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Moment șocant în Liga Campionilor » Spalletti și-a luat jucătorul la palme, chiar în timpul meciului!
Liga Campionilor
Moment șocant în Liga Campionilor » Spalletti și-a luat jucătorul la palme, chiar în timpul meciului!
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (12)
luciann
luciann  •  03 Ianuarie 2011, 16:01

Are perfecta dreptate Kape, cu 10.000 pe luna nu poti sa ai pretentii de CL ! Pe de alta parte, daca nu mai poate sustine financiar Steaua, sa o vanda, nu sa-si bata joc de ea si de suporteri !

luciann
luciann  •  03 Ianuarie 2011, 15:58

Are perfecta dreptate Kape, cu 10.000 pe luna nu poti sa ai pretentii de CL ! Pe de alta parte, daca nu mai poate sustine financiar Steaua, sa o vanda, nu sa-si bata joc de ea si de suporteri !

kily
kily  •  03 Ianuarie 2011, 15:49

Este prea mult si 10.000/luna pentru acest "sportiv" grec! Sa se duca in Grecia, acolo unde este numai miere si cainii umbla cu covrigi, in coada sa castige banii astia!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează