SPORTURI  »  BOX  »  WBC

Interbox: "Adrian Diaconu va boxa din nou cu Chris Henry!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 ianuarie 2011 00:00

Pe 19 martie, Interbox organizează prima Gală importantă din 2011, main event-ul fiind meciul pentru titlul mondial dintre Lucian Bute şi Brian Magee. Din păcate, niciunul dintre ceilalţi doi români legitimaţi la clubul canadian, Adrian Diaconu şi Jo Jo Dan, nu vor boxa atunci.

Adrian Diaconu nu va participa la această gală.

"Adi se va întoarce în ring cel mai devreme în luna aprilie 2011, la Montreal. Forul WBC a decis ca următorul adversar al lui Diaconu (27-2, 15 KO) să fie Chris Henry (25-2, 20 KO)", se arată într-un comunicat publicat de Interbox.

Dacă Interbox şi promotorul pugilistului american vor ajunge la un acord, ar fi al doilea meci dintre cei doi. În 2008, "Rechinul" l-a învins pe Henry prin decizia unanimă a juriului, într-un meci care s-a jucat la Bucureşti.

Pe 19 martie, Inter box organizează prima Gală importantă din 2011, main event-ul fiind meciul pentru titlul mondial dintre Lucian Bute şi Brian Magee. Din păcate, niciunul dintre ceilalţi doi români legitimaţi la clubul canadian, Adrian Diaconu şi Jo Jo Dan, nu vor boxa atunci.

Adrian Diaconu nu va participa la această gală.

"Adi se va întoarce în ring cel mai devreme în luna aprilie 2011, la Montreal. Forul WBC a decis ca următorul adversar al lui Diaconu (27-2, 15 KO) să fie Chris Henry (25-2, 20 KO)", se arată într-un comunicat publicat de Interbox.

Dacă Interbox şi promotorul pugilistului american vor ajunge la un acord, ar fi al doilea meci dintre cei doi. În 2008, "Rechinul" l-a învins pe Henry prin decizia unanimă a juriului, într-un meci care s-a jucat la Bucureşti.

Citește și:
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Liga 2
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Superliga
Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Superliga
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (2)
daniel_rogoz
daniel_rogoz  •  07 Ianuarie 2011, 20:40

BUTE NU NE FACE DE RAS NICIODATA,BAFTA MULTA

teleghidat
teleghidat  •  07 Ianuarie 2011, 17:08

abea astept!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează