FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

DEJA VU! Ricardo nu a venit la reunirea Stelei » Vezi lotul care s-a prezentat la primul antrenament al Stelei din 2011

Articol de GSP - Publicat luni, 10 ianuarie 2011 00:00

Episodul prin care a trecut Unirea Urziceni la începutul anului se repetă. Ricardo Gomes a întîrziat la reunire, dar surse din cadrul clubului susţin că acesta a avut probleme cu avionul care îl aducea în România şi acesta este aşteptat să ajungă în această seară

 

Ricardo şi Latovlevici nu au ajuns la timp la reunirea Stelei, dar fundaşul stînga este blocat în trafic şi va ajunge la teren în această seară, iar brazilianul a avut probleme cu zborul care îl aducea înapoi în ţară.

Chiar dacă în Bucureşti sînt peste zero grade de două zile, terenul pe care se antrenează steliştii este acoperit de zăpadă.

Iată lotul pe care l-a avut Lăcătuş la primul antrenament din 2011:

Portari: Tătăruşanu Lungu, Măcelaru

Fundaşi: Bonfim, Emeghara, Galamaz, Gardoş, Geraldo, Baciu, Martinovici, Brandan, Latovlevici

Mijlocaşi: Nicoliţă, Szekely, Bicfalvi, Onicaş, L. Marinescu, Tănase, An. Ionescu, Răduţ, C. Matei

Atacanţi: B. Stancu, N. Dică, Bilaşco, Surdu, Onofraş

Absent:
Ricardo

Noutăţi: N. Dică (liber de contract), Onicaş (revenit de la FCM Tg. Mureş) şi Caramarin, antrenor secund

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (3)
forumer
forumer  •  10 Ianuarie 2011, 18:23

Mai bine treceti si investigati de ce nu e si Pedriel la aceasta reunire. Eu stiu 100% ca nu a fost vandut, ci doar imprumutat un sezon la o echipa din liga a 2-a turceasca, si in acest tur de campionat la Sivasspor, unde a dat 5 goluri in 9 meciuri. Deci, unde e?!

digynho
digynho  •  10 Ianuarie 2011, 17:57

PRIMA ZI...hai treaca mearga...sa vedem maine....Poate vine Bulaie pacolo pe la ghencea :))oricum...sunt ff curios sa vad ce mai poate dica Onicas trebuie sa primeasca incredere pacat ca nu are de unde .... Fortzz Steaua

instigatorul
instigatorul  •  10 Ianuarie 2011, 17:48

daca nu este invoit sigur paraseste echipa gigi nu glumeste ...dar o sa intervina lacatus ca la el face fiecare ce vrea

Vezi toate comentariile (3)
Comentează