FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Regulamentul FRF dă dreptate şi lui Mititelu şi lui Piţurcă

Articol de - Publicat miercuri, 12 ianuarie 2011 00:00

Potrivit Regulamentului FRF privind Statutul Antrenorului, situaţia tensionată apărută la Universitatea Craiova după ce patronul Adrian Mititelu l-a suspendat pe  termen nelimitat pe managerul echipei, Victor Piţurcă,  se  poate rezolva în două moduri.

 

Primul îl avantajează pe Victor Piţurcă. Articolul 26, punctul 2, prevede: "În situaţia încetării contractului încheiat cu un antrenor de fotbal din voinţa clubului angajator, acesta este obligat să respecte clauzele contractuale până la expirarea contractului său, iar în cazul că antrenorul respectiv are o nouă ofertă, până la data semnării noului contract de muncă".

La rîndul său, patronul Adrian Mititelu poate invoca punctul 3 al Articolului 26: "În cazul în care antrenorul a fost destituit de clubul angajator pentru rezultate nesatisfăcătoare/neîndeplinirea obiectivelor de performanţă stabilite prin contractul individual de muncă, clubul respectiv nu mai are nici o obligație financiară sau de altă natură față de antrenorul demis".

Victor Piţurcă a preluat Universitatea Craiova din etapa a 6-a. El a acumulat  17 puncte, iar Ştiinţa ocupă locul  10 după 18 etape, cu 20 de puncte. Bilanţul lui Piţurcă pe banca Universităţii este 5 victorii, două egaluri şi 5 înfrîngeri.

 

 

Citește și:
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Superliga
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Campionate
Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Șeful lui Gaziantep l-a descris pe Rădoi în câteva cuvinte, după ce l-a dat afară: „Nu exagerez”
Campionate
Șeful lui Gaziantep l-a descris pe Rădoi în câteva cuvinte, după ce l-a dat afară: „Nu exagerez”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (11)
redsef2005
redsef2005  •  12 Ianuarie 2011, 14:33

Situatia nu se incadreaza la pct. 2 din art. 26, incetarea contractului e una, suspendarea cu totul altceva; in schimb, la pct. 3 se incadreaza perfect la "rezultate nesatisfacatoare". In concluzie, legea ii da dreptate lui Mititelu. Cei care aberati cu "incalcarea dreptului de munca", puneti intai mana si cititi legislatia muncii, nu mai bateti campii!

sharpe
sharpe  •  12 Ianuarie 2011, 14:15

bla-bla

sharpe
sharpe  •  12 Ianuarie 2011, 14:12

m-ar mira ca oltenii sa se fi trezit inainte de explozie,sa nu uite ca tot declinul si coborarea in liga secunda a apartinut oamenilor din anturajul echipei de langa cimitirul ghencea(viorel si constantin paunescu),i-au privat pe olteni de o participare in UEFA,dupa care au vandut tot si bine-nteles dupa scurt timp a venit si retrogradarea/declinul.asa a olteni treziti-va pana nu deveniti miza la poker in cazinourile paunestilor,daca nu sunteti deja.FORTA U/luati mana de pe craiova miticilor

Vezi toate comentariile (11)
Comentează