INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTER MILANO

Cristi Chivu a dedicat golul cu Cesena familiei: "Este primul gol cu «noul cap»" :D

Articol de GSP - Publicat joi, 20 ianuarie 2011 00:00

Cristian Chivu a declarat, miercuri seară, pentru Inter Channel, după ce a marcat golul victoriei în partida câştigată de Inter Milano în faţa Cesenei, scor 3-2, că dedică această reuşită soţiei şi familiei sale.

"Dedic acest gol soţiei mele şi întregii familii. Nu este primul gol cu capul, dar este primul cu «noul cap». Importantă este victoria şi faptul că ne-am apropiat de podium. Ce căutam în careu în momentul centrării lui Maicon? Clar, voiam să marchez.

Meritul este al colegului meu, centrarea a fost superbă. La faza când am atins mingea cu mâna în propriu careu nu a fost nimic intenţionat. Nu ştiu dacă a fost cea mai bună evoluţie a mea", a spus Chivu la finalul meciului.

Internaţionalul român a fost notat cu 8 de site-ul sportevai.it. "Sprea marea supriză a tuturor, Chivu a fost cel mai bun de pe teren alături de Eto'o. S-a văzut foarte mult în faza ofensivă şi a marcat golul de 3-2", a scris sportevai.it.

Citește și:
Edi Iordănescu a intrat peste vedetele naționalei: „Am oprit totul instant! Știți ce mi-a zis Răzvan Marin?”
Nationala

Florin Bratu, favorit pentru a prelua clubul din Superliga » Schimbare la finalul sezonului
Superliga

Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele

A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (1)
bek
bek  •  20 Ianuarie 2011, 14:22

BRAVOOOOO ! CHIVU ESTE ULTIMUL FOTBALIST ROMAN CE EVOLUEAZA IN AFARA CARE ESTE CAMPION LA SERIOZITATE SI MUNCA !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează