FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Jucătorii Craiovei îi urechează pe fugari: "Urît din partea voastră!"

Articol de - Publicat sambata, 22 ianuarie 2011 00:00

Jucătorii Universităţii critică modul în care Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au ales să se despartă de echipă.

"Ei ar fi trebuit să fie printre ultimii oameni care să dea bir cu fugiţii. Mereu au fost lăudaţi de patron, li s-au dat şanse, au fost sprijiniţi şi susţinuţi. Sincer, nu mă aşteptam la un asemenea gest din partea lor, am rămas surprins. Au greşit mult faţă de club", a comentat mijlocaşul Cosmin Gîngioveanu din cantonamentul de la Govora.

După ce Găman şi Bărboianu l-au acuzat în cadrul unei emisiuni televizate că a instaurat sclavia şi amatorismul la echipă, patronul Adrian Mititelu a reacţionat printr-un comunicat oficial: "Am luat act de declaraţiile jignitoare aduse la adresa mea şi a clubului. Mă voi adresa instanţelor de judecată, solicitîndu-le celor doi să probeze toate acuzaţiile şi jignirile aduse".
:

"Clubul va merge înainte fără oricine dintre noi, jucători, antrenori. Am rămas noi să scăpăm această echipă. Ne ambiţionează acest lucru"
Cosmin Gîngioveanu, mijlocaş U Craiova

Ce spuneau Găman şi Bărboianu înainte de Crăciun:
"Ce dacă sînt probleme cu banii?! Sîntem crescuţi de mici aici, sîntem craioveni get-beget şi nu se va ajunge să ne depunem memorii"

"Au citit de pe foaie"
Oficialii Ştiinţei suspectează că ieşirile în public ale celor doi fotbalişti au fost regizate de Piţurcă şi de oamenii lui: "Un circ ieftin! Bărboianu zici că citea de pe o foaie replicile. Ambii au părut că spun cuvintele altcuiva. Le tremura vocea, parcă ar fi avut pistolul la tîmplă. Totuşi, dacă au acceptat să facă publice acele declaraţii, acum trebuie să suporte consecinţele".

Citește și:
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Campionate
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Germania, prima finalistă a Campionatului Mondial » Nemțoaicele nu le-au dat nicio șansă deținătoarelor trofeului
Handbal

Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Superliga

Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis

ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”

Comentarii (10)
olltteanu
olltteanu  •  22 Ianuarie 2011, 15:07

Uite cine vorbeste...nu ti-e rusine bai gangiovene sa vorbesti.Tu care ca fotbalist nu ne-ai aratat nimic si nu cu mult timp in urma te milogeai sa pleci?De ce vroiai sa pleci atunci?Si vrei sa-ti spun de ce acum nu mai vrei in alta parte?Ca nu te vrea nimeni ca tu in loc sa cresti te-ai plafonat.

horatiu71ro
horatiu71ro  •  22 Ianuarie 2011, 13:41

asa a vrut piturca sa faca si cu becali dar becali -sa prins de smecherie si l-a zburat ,din pacate l-a facut pe mititelu,sa le fie rusine celor 2 sau macar sa vb cu mititelu sa accepte un transfer iar banii sa intre in conturile craiovei si nu ale lui piturca,asa ar fi corect .mititelu ia adus in prim planul fotbalistic ,pe banii lui au ajuns fotbalisti,dar au muscat mana celui care iau hranit,sa le fie rusine

azcan
azcan  •  22 Ianuarie 2011, 12:55

Unde e al 10-lea comentariu. Afisati numai pe cele cu injurii si jigniri?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează