INTERNATIONAL  »  INEDIT  »  HAITI

Magnatul George Soros ajută sportul haitian: 7 milioane de dolari! » Fotbal după cutremur

Articol de - Publicat vineri, 28 ianuarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 27 ianuarie 2011 21:21

Miliardarul american, care a investit şi în România, va finanţa o Academie de fotbal la Port-au-Prince. Pentru ca tinerii să-şi revină după catastrofa din 2010

La un an după devastatorul cutremur ce a culcat Haiti la pămînt, miliardarul american George Soros, care a ajutat statul caraibian în 2010 cu 4 milioane de dolari, sprijină şi sportul haitian pentru a depăşi situaţia critică.

Megainvestitorul, prezent şi în România de 20 de ani prin fundaţia sa, va crea în primăvară o Academie de fotbal la Port-au-Prince, plătind 7 milioane de dolari.

Noul centru de juniori va fi destinat numai copiilor între 13 şi 15 ani. O perioadă, se vor antrena aici, în cele mai bune condiţii, apoi, cei mai valoroşi puşti haitieni vor fi trimişi în stagii de pregătire în Europa.

Pentru ei, Soros ar intenţiona să cumpere în curînd şi un club important pe continent. Magnatul de origine maghiară a fost aproape să achiziţioneze pe AS Roma în 2009, cu 300 de milioane de euro, dar afacerea nu s-a realizat.

316 mii de haitieni au murit la cutremurul de 7 grade din 12 ianuarie 2010; un milion de oameni au rămas fără adăpost

14 miliarde de dolari (10,2 miliarde de euro) este averea lui George Soros; locul 35 în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume în 2010

Burse de studii pentru români
În vîrstă de 80 de ani, miliardarul George Soros (foto), om de afaceri şi filantrop american de origine maghiară, a înfiinţat în 1990 o fundaţie în România, investind de atunci zeci de milioane de dolari. Inclusiv în educaţie: a oferit o mulţime de burse de studii la marile universităţi din străinătate. Pe plan mondial, în afara operelor caritabile, Soros este recunoscut pentru implicarea în politică (foarte apropiat de Mihail Gorbaciov şi de Vaclav Havel, foşti preşedinţi ai URSS-ului şi Cehiei), avînd se pare un rol important în căderea comunismului în Europa de Est.

Citește și:
„Au comandat cel mai scump sicriu” » Dinamo răspunde după scandalul locului de veci al lui Constantin Covaciu: „Au vrut să le transferăm banii! Nu putem accepta așa ceva”
Superliga

Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Campionate
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Universitatea Craiova a aflat cu cine ar putea juca în play-off-ul Europa League » Oltenii ar avea un adversar accesibil
Europa League
Universitatea Craiova a aflat cu cine ar putea juca în play-off-ul Europa League » Oltenii ar avea un adversar accesibil
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează