INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Mutu va fi reprimit astăzi la antrenamentele Fiorentinei » "Îi dau ultima şansă!"

Articol de - Publicat vineri, 04 februarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 03 februarie 2011 20:13

După triumful (1-0) cu Genoa, preşedintele Andrea Della Valle a anunţat oficial că îl iartă pe atacantul român, care ar reintra pe 13 februarie, cu Palermo

Surghiunul lui Mutu se apropie de finiş. Scuzele prezentate în conferinţa de presă au fost acceptate după o săptămînă şi oficial de Andrea Della Valle. Preşedintele Fiorentinei s-a folosit de succesul de miercuri seară, 1-0 cu Genoa, ca să confirme că l-a iertat pe atacantul român.

"Am vorbit cu jucătorii şi cu Mihajlovici, dar decizia de a-l reintregra în lot pe Mutu a fost a mea. Eu sînt proprietarul clubului, iar hotărîrile îmi aparţin şi la bine, şi la rău. Esenţial a fost să recepţionez semnalele din oraş de la tifosi, faţă de care a rămas dator. Trebuie să ne recapete deplina încredere, mai ales după tot ce-am vorbit între patru ochi, şi să o arate în teren. Revenirea lui este numai o chestiune de zile. Va fi disponibil de săptămîna viitoare, după jocul de la Parma. Cel ce va avea ultimul cuvînt rămîne însă antrenorul", a declarat patronul Violei. Chiar de azi, "tricolorul" se va antrena cu echipa!

Della Valle a lămurit şi de ce a refuzat să-l cedeze pe Adrian în mercato din ianuarie: "Am greşit cînd am promis că vom face trei achiziţii. Au venit doar doi jucători plus... Mutu. Căutam şi nu căutam un atacant, apoi am vorbit cu Mutu. Este însă ultima şansă pe care i-o acordăm".


"Mutu va fi reprimit în lot. Trebuie să-şi recupereze însă mai întîi forma fizică şi nu cred că va juca la Parma"
Andrea Della Valle, preşedintele Fiorentinei

4 săptămîni au trecut de cînd Fiorentina l-a exclus din lot pe Mutu, după ce, sfătuit de fostul agent Ioan Becali, refuzase să se antreneze înaintea partidei cu Bologna

De "Ziua Îndrăgostiţilor"!
Dacă va reveni şi în teren pe 13 februarie, în partida de la prînz contra lui Palermo, Mutu va devansa decizia Colegiului Arbitral în dosarul deschis de Fiorentina. Chiar a doua zi, cazul se va judeca la Ligă şi atacantul român află dacă şi cît pierde din salariul anual de 2 milioane de euro, conducerea clubului cerînd tăierea completă pînă la finele sezonului după scandalul din 6 ianuarie.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează