FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Poli îl vrea pe Ignjatijevici de la Steaua Roşie Belgrad! Iancu, îngrijorat de apărare

Articol de GSP - Publicat luni, 07 februarie 2011 00:00 / Actualizat luni, 07 februarie 2011 11:59

Timişorenii îşi iau măsuri de precauţie pentru postul de fundaş stînga, după ce Laszlo Sepsi şi-a depus memoriu la Ligă, dorind să plece din Banat


Oficialii lui Poli Timişoara vor să-şi completeze lotul pentru retur şi au demarat tratative pentru transferul fundaşului stînga sîrb Nikola Ignjatijevici (27 de ani), care joacă la Steaua Roşie Belgrad. Bănăţenii vor să-i ofere o concurenţă acerbă lui Laszlo Sepsi, dar nu doresc să rămînă descoperiţi în cazul în care fundaşul va fi declarat liber de contract de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor.

"Ne gîndim să aducem un fundaş stînga. Este vorba despre un jucător străin, care trebuie să-i facă concurenţă lui Sepsi. Dacă va veni acest jucător este şi în beneficiul lui Sepsi şi al echipei", a menţionat patronul Marian Iancu.

Vine liber
Ignjatijevici şi-a pierdut locul de titular la Steaua Roşie după venirea lui Dusko Tosici şi vrea să-şi rezilieze contractul cu vicecampioana Serbiei. Asta aşteaptă şi oficialii lui Poli pentru a-i putea oferi o primă de instalare fundaşului şi un contract pe 3 ani. Negocierile se vor intensifica în cursul săptămînii, Ignjatijevici fiind aşteptat să sosească la Timişoara.


28 de partide şi 2 goluri a bifat Ignjatijevici pentru Steaua Roşie în ultimele două sezoane

260.000 de euro însumează restanţele financiare invocate de Sepsi

"Avem probleme pe stînga. Situaţia lui Sepsi e neclară şi a fost şi accidentat. Dorim să ne acoperim pe acel post"

Dusan Uhrin, antrenor Poli

Iancu cere explicaţii
Patronul Marian Iancu vrea să afle opinia lui Dusan Uhrin în privinţa fundaşilor centrali. Şeful lui Poli este îngrijorat de numărul mare de goluri încasate de Poli în acest campionat. "Vreau să aflu opinia lui Dusan în ceea ce priveşte fundaşii centrali, pentru că la goluri marcate sîntem de patru ani în fruntea clasamentului, acum ne aflăm pe locul doi, dar ţinem cont şi că Dinamo a avut 11 penaltyuri şi noi doar unul. În schimb, la goluri primite sîntem pe locul 7, şi asta mă cam îngrijorează", a spus Iancu.

Lavecchia rămîne
Conducerea timişorenilor şi-ar dori ca italianul Luigi Lavecchia să rămînă în lotul lui Uhrin cel puţin pînă la vară. Şefii lui Poli vor să-i propună mijlocaşului un contract pe 6 luni cu opţiune de prelungire pe încă 2 ani. "După ce mi s-a transmis, am vrea să rămînă, cu opţiune pentru la vară. El ştie poziţia noastră, dar trebuie să discutăm detaliile cu impresarii lui", a spus Marian Iancu.

Citește și:
Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă
Altele
Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă
Ioan Varga a început demersurile pentru a muta CFR-ul pe „Cluj Arena”
Superliga
Ioan Varga a început demersurile pentru a muta CFR-ul pe „Cluj Arena”
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului
Profit.ro
Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (1)
tripp
tripp  •  07 Februarie 2011, 12:41

asta poate fi mai bun ca si pepsi cu 7 meciuri in 2 ani la benfica :) o pe(t)arda umflata de presa asta stelista, si de kaka, daca a ajuns tames sa fie singurul ,evidentiat, de uhrin dupa turneul asta, aveti o problema reala ,bragadiristilor, :) titlul iti veti lua numai in star-wars :) cu sau fara jabba...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!