FOTBAL  »  NATIONALA  »  BOSNIA-ROMÂNIA, 26 MARTIE

"Briliantul" vizitează astăzi un puşti la spital » Generosul Mutu

Articol de - Publicat sambata, 19 martie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 18 martie 2011 22:42

"Briliantul" îl va vizita azi, la spitalul Careggi din Firenze, pe un tînăr licean român care, după ce şi-a revenit dintr-o comă de o lună, s-a interesat prima dată de situaţia atacantului florentin

Mutu a intrat iarăşi în mijlocul unei poveşti tulburătoare. De această dată însă, el nu e personajul negativ al întîmplării şi nici actorul principal! Ci numai subiect colateral într-o scenă care a impresionat toată regiunea Toscanei. Andrei, un licean român în vîrstă de 17 ani, trezit după aproape o lună de comă în spitalul Careggi din Firenze, a rostit numele lui Mutu imediat ce s-a întors la viaţă, interesîndu-se ce mai face "Briliantul"!

Victima unui anevrism cerebral
Pe 23 februarie, băiatul, jucător în liga a 7-a la Monsummano, a leşinat din senin, acasă, fiind transportat de urgenţă la spital, cu un elicopter. I s-a depistat un anevrism cerebral şi a trecut imediat prin două intervenţii chirurgicale. A intrat însă în comă, din care şi-a revenit abia în urmă cu două zile. Între timp însă, medicul care-l operase, Nicola Roccella, a murit, la 39 de ani, din cauza unui infarct!

Auzind istoria, Mutu i-a promis lui Andrei că-l va vizita azi la Careggi spre a-i face o surpriză plăcută conaţionalului său, înainte de partida cu Roma din Serie A şi de reîntoarcerea după 17 luni la echipa naţională, unde a fost convocat pentru "dubla" Bosnia/Luxemburg.

Citește și:
Asta e lista de atacanți a lui Gigi Becali! » Iată ce transferuri i-a propus AI-ul la FCSB!
Superliga
Asta e lista de atacanți a lui Gigi Becali! » Iată ce transferuri i-a propus AI-ul la FCSB!
Spania - Arabia Saudită, în etapa a doua a grupelor CM 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Spania - Arabia Saudită, în etapa a doua a grupelor CM 2026
Scandal la brazilieni! » Cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii naționalei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la brazilieni! » Cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii naționalei
U Cluj - Croația U19, primul amical al verii pentru „șepcile roșii”: echipa lui Bergodi a încasat două goluri
Superliga
U Cluj - Croația U19, primul amical al verii pentru „șepcile roșii”: echipa lui Bergodi a încasat două goluri
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (6)
k-ras
k-ras  •  19 Martie 2011, 14:59

şi de reîntoarcerea după 17 luni la echipa naţională, unde a fost convocat pentru "dubla" Bosnia/Luxemburg. Trebuia sa scrieti si asta neaparat...san nu cumva sa uitam...sunteti patetici..si Il Fantoma asta de jucator la fel...

rorika
rorika  •  19 Martie 2011, 14:30
Postat de mihnea80 pe 19 Martie 2011, 09:24

sper sa nu ramana baiatul cu sechele, o luna de coma e foarte mult. Sanatate!

e enorm o luna,felicitari adi ,ai dovedit ca esti un campion!

orlando.casian
orlando.casian  •  19 Martie 2011, 12:36

E foarte frumos că, Mutu, merge la acest băiat, ca să-i facă o bucurie.. E important pentru un convalescent, să-şi vadă idolul, mai ales, într-o situaţie delicată.... În cel priveşte pe Mutu, e foarte bine, că va fi chemat la Naţională şi sperăm, să contribuie decisiv, la calificarea echipei României..... Deşi sunt şanse puţine, mai putem spera..... Poate ne ajută Mutu, că despre Lucescu jr. ne-am lămurit.....

Vezi toate comentariile (6)
Comentează