FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - GAZ METAN, DUMINICĂ, 20:30, DIGISPORT

Rui Duarte, neplătit 3 luni

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 01 aprilie 2011 22:18

Ca urmare a comportamentului său sfidător faţă de conducerea clubului rapidist, fundaşul portughez Rui Duarte a fost aspru sancţionat de preşedintele Dinu Gheorghe. Mai concret, fotbalistul va pierde 80 de zile din salariu pentru absenţa sa nemotivată din această iarnă.

"Pentru cele 80 de zile cât a lipsit, Rui Duarte va fi sancţionat pe măsură. El nu va primi drepturile financiare cuvenite pentru perioada respectivă, este o sumă importantă. Aşa că se poate spune că a fost în concediu fără plată. Nu sunt bani puţini pe care îi pierde, dar aşa a ales el. A gândit, nu a gândit, asta este", a declarat Dinu Gheorghe, conform Mediafax.

Rui Duarte are 30 de ani, iar de-a lungul carierei sale a mai jucat la Estoril, Boavista, Estrela Amadora, FC Braşov.
În acest sezon, el a prins 18 partide, toate ca integralist, încasînd 4 cartonaşe galbene.

Citește și:
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Altele

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Baschet

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis

Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (1)
amicu
amicu  •  09 Iulie 2011, 15:16

rui...mai bine pleaca. Ti-ai batut joc iar de coechipieri. Nu stiu cum ii poti privi in ochi pe acei oameni care alearga pe langa tine. Nu esti singurul cu familie, nu esti singurul cu greutati. Tu ti-ai ales aceasta meserie asumandu-ti toate riscurile. Sau lasa=te si fa-te bucatar, asa o iti vezi zilnic familia. Sau fa-te bloger, ca se poarta si atunci stai 100% acasa cu familia. Cu intarzierile tale si bataia de joc a ta, ai luat in deradere familiile tuturor coechipierilor tai, inclusiv a antrenorului si a staff-ului tehnic. Pleaca Rui...nu ai ce cauta la un club PROFESIONIST!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează