Articol de GSP - Publicat vineri, 08 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 08 aprilie 2011 17:07
Astăzi, de la 21:30, Eurosport 2 transmite în direct şi în exclusivitate meciul care deschide etapa a 29-a din Bundesliga, EINTRACHT FRANKFURT – WERDER BREMEN.
S-au vândut toate biletele pentru întâlnirea de pe Commerzbank Arena (după ale cărui planuri s-a construit şi stadionul Naţional Arena din Bucureşti), aşa că este aşteptată o altă partidă de Bundesliga cu casa închisă, dovadă în plus pentru popularitatea pe care a recîştigat-o campionatul Germaniei.
Christoph Daum - antrenorul care l-a înlocuit pe Michael Skibbe acum 17 zile – a închis toate antrenamentele lui Eintracht din această săptămână. „E o atmosferă mai liniştită acum. Cea mai mare parte a echipelor din Europa procedează aşa. Uneori trebuie să fii pregătit să accepţi critici pentru ceva în care crezi”, s-a apărat Daum în faţa fanilor obişnuiţi să asiste la şedinţele de pregătire.
Aşadar suporterii nu i-au văzut pe fundaşul Vasoski, pe mijlocaşii Caio, Schwegler, Kohler şi pe atacantul Amanatidis că s-au antrenat după ce au scăpat de problemele musculare pe care le-au avut. Să vedem câţi dintre ei vor şi prinde primul 11. Ochs suspendat, Bajramovici şi Chris, accidentaţi, vor lipsi cu siguranţă.
Thomas Schaaf nu este îngrijorat de forţa lui Eintracht (doar 3 goluri marcate în 2011 şi 11 în tot sezonul pe teren propriu), ci de noul antrenor: „Daum are un stil special, unde apare el încep să se mişte lucrurile”. Werder a pierdut ultimele cinci meciuri în deplasare cu formaţiile antrenate de Daum (de patru ori cu Leverkusen şi o dată cu Koln).
Echipa din Bremen e pe drumul cel bun: după o serie de 5 meciuri fără victorie au urmat alte 5 fără înfrângere. Pentru deplasarea la Frankfurt, Schaaf a primit vestea recuperării lui Mertesacker şi Borowski, dar nu ştie dacă îl poate folosi pe golgeterul Pizarro din cauza unor probleme la gleznă. Peruanul este străinul cu cele mai multe goluri din istoria Bundesligii şi ar putea ajunge diseară la meciul 300. Un absent sigur este Hunt, gripat, pe lângă indisponibilităţile de mai lungă durată ale lui Naldo, Vander, Boenisch, Jensen şi Prodl.
Transmisiile exclusive din Bundesliga vor continua pe Eurosport 2 sâmbătă cu meciurile HAMBURGER SV - BORUSSIA DORTMUND (16:30), FC NURNBERG - BAYERN MUNCHEN (18:30) şi VfB STUTTGART – FC KAISERSLAUTERN (19:30).
Duminică, Eurosport 2 va difuza în direct partidele BORUSSIA MONCHENGLADBACH - FC KOLN (16:30) şi BAYER LEVERKUSEN - ST. PAULI (18:30). Runda se va încheia de la 20:30 cu rezumatele tuturor meciurilor din această etapă.
Orice alt meci din Bundesliga poate fi văzut în direct, la cerere, pe aplicaţia www.eurosportplayer.ro