SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MARBELLA

Premieră pentru Irina Begu! Românca a ajuns în semifinale la Marbella!

Irina Begu
Irina Begu

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 08 aprilie 2011 18:58

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Marbella, turneu dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari. Românca, venită din calificări, a realizat cea mai bună performanţă din carieră.

Sportiva în vîrstă de 20 de ani a trecut în sferturile de finală, cu 6-3, 6-3, de cehoaica Klara Zakopalova, favorita numărul şase şi ocupanta poziţiei 36 în clasamentul WTA. Pentru un loc în ultimul act al turneului, Irina Begu o va întîlni pe rusoaica Svetlana Kuznetsova, cap de serie numărul doi.

Pe parcursul celor 80 de minute de joc, sportiva a reuşit să servească 4 aşi, avînd un procentaj la primul serviciu de 60%, în comparaţie cu cele cele trei duble greşeli pe care le-a comis adversara sa, care a avut 57% procentaj la primul serviciu.

Pentru performanţa pe care a realizat-o, românca va primi 130 de puncte WTA şi 10.200 de dolari.

În aceeaşi fază a competiţiei s-a aflat şi Alexandra Dulgheru, însă favorita patru a fost învinsă de Sara Errani (8, ITA), cu 6-2, 6-2.

 

Citește și:
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (5)
gael
gael  •  08 Aprilie 2011, 23:57
Postat de scavenger pe 08 Aprilie 2011, 20:35

Felicitari Irinei pentru performanta reusita. Rusine GSP pentru faptul ca au ignorat-o total toata saptamana. Nu inteleg cum puteati scrie un articol intreg despre calificarea Alexandrei Dulgheru, dar nici macar un paragraf despre calificarea Irinei(nr. joi). La un moment dat am intrat pe net, sa vad daca nu cumva reprezinta o alta tara, fiind de origine romana. Nu inteleg deloc ignoranta aceasta. Sau poate ati fost "premiati" sa scrieti despre Alexandra? Cred ca nu am fost singurul care a observat asta.

stai linistit,ca si de dulgheru au scris asa sa mai treaca timpul,ca cica ar fi jucat cu pironkova in primul tur si de fapt ea jucase cu pivovarova,asa`s astia la noi,fotbalul e baza,pt ca asta se cere de roman,fotbal,oana si pepe,moni si iri,restul nu prea conteaza...

alx_sorin
alx_sorin  •  08 Aprilie 2011, 23:16

Joaca superb la varsta ei. Sper sa nu se piarda precum Sorana. O ajuta mult fizicul si daca reuseste sa isi inbunatateasca serviciul poate ajunge in primele 30 de jucatoare. Maine nu trebuie sa isi faca iluzii, nu se poate la varsta asta mai bine. Este perfect si o semifinala. Venita din calificari si intrata in top 100. Felicitari.

scavenger
scavenger  •  08 Aprilie 2011, 20:35

Felicitari Irinei pentru performanta reusita. Rusine GSP pentru faptul ca au ignorat-o total toata saptamana. Nu inteleg cum puteati scrie un articol intreg despre calificarea Alexandrei Dulgheru, dar nici macar un paragraf despre calificarea Irinei(nr. joi). La un moment dat am intrat pe net, sa vad daca nu cumva reprezinta o alta tara, fiind de origine romana. Nu inteleg deloc ignoranta aceasta. Sau poate ati fost "premiati" sa scrieti despre Alexandra? Cred ca nu am fost singurul care a observat asta.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează