FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - BRĂNEŞTI 4-2

VIDEO: Gorjenii au căştigat 9 puncte în şapte zile » Săptămîna mare

Stromajer (stînga) şi Vranjes au adus ieri victoria gorjenilor Foto: Adriana Brujan
Stromajer (stînga) şi Vranjes au adus ieri victoria gorjenilor Foto: Adriana Brujan

Articol de - Publicat luni, 11 aprilie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 10 aprilie 2011 22:15

Gorjenii au cîştigat 9 puncte în ultimele 7 zile şi au şanse mari să continue în Liga 1

Rivale în lupta pentru evitarea retrogradării, ambele formaţii aveau nevoie de victorie pentru a spera în continuare la Liga 1. Partida de la Severin a început însă cît se poate de prost pentru elevii lui Ilie Stan, cu un penalty pentru gazde, dictat de arbitrul Florin Miron. Stromajer a căzut uşor în careu, iar Vranjes (9) a transformat lovitura de pedeapsă. Cele două echipe s-au zgîrcit apoi cu fotbalul. Singurele emoţii le-a dat şutul lui Nicola (35), dar Mingote a scos cu un reflex senzaţional.

Nici după pauză oaspeţii nu s-au regăsit, au evoluat haotic şi au arătat ca o formaţie de Liga a doua, în timp ce vîntul puternic i-a împins de la spate pe elevii lui Petre Grigoraş. Intrarea lui Popete a dinamizat jocul gorjenilor, fundaşul a alimentat cu centrări, iar atacurile la poarta lui Savu au dat rezultate: Nistor, Stromajer şi Băcilă şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. Golul lui Stromajer a fost unul demn de cascadorii rîsului. A încercat preluarea, dar s-a lovit cu mingea în gură, iar balonul a ricoşat în poarta Brăneştiului şi apoi a avut nevoie de îngirjiri medicale.

Tensiunea lui Grigoraş a urcat spre finalul meciului, după ce Pandurii au rămas în zece pentru că Chiricheş s-a accidentat, însă schimbările erau deja epuizate. În aceste condiţii, Brăneştiul a lovit de două ori, prin Oprea şi Olariu. Pandurii termină o săptămînă «en fanfare», cu trei victorii consecutive, în timp ce trupa lui Ilie Stan pare că a irosit ultima şansă de a rămîne în Liga 1.

Penalty inventat
"Centralul" Florin Marcu s-a dat în spectacol la Severin după ce a inventat un penalty pentru gazde. În minutul 8, slovenul Jaka Stromajer cade în careu fără să fie atins de nimeni, iar orădeanul indică punctul cu var, deşi era la cîţiva metri de fază. "Văzînd ce s-a întîmplat în ultimele etape, cred că sîntem cobaii cuiva. Acest arbitru, despre care se spune că este doctor, ne-a scos amigdalele pe rect. Dacă a dat penalty pentru acea fază trebuie să dea înapoi şi diploma de medic. Ce explicaţie poate să-mi ofere acest arbitru? Că a bătut vîntul?! Domnul Avram mi-a respins apelurile. Eu, în acest fotbal, nu voi mai ocupa nici o funcţie", a tunat directorul sportiv al Brăneştiului, Alin Buzărin, la GSP TV.

"De patru etape sîntem tocaţi de arbitri. Am pierdut din cauza acelui gol marcat de gazde în urma unei greşeli de arbitraj. O vom lua de la capăt în Liga a doua!"
Ilie Stan, antrenor Brăneşti

"Am încheiat o săptămînă grea, iar după joc şi după rezultate sîntem în vîrf de formă. Nu sîntem încă salvaţi. Băieţii vor fi răsplătiţi şi vor avea buzunarele pline de Paşte"
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

"Este o victorie frumoasă şi am luat puncte precum aerul. Băieţii vor fi răsplătiţi fiindcă şi-au dat viaţa pe teren şi au obţinut 9 puncte excepţionale"
Eugen Pîrvulescu, preşedinte Pandurii

Citește și:
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează