FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI

Wesley are şoldul dislocat, iar Hizo se teme: "Mi-e greu să joc fără el!"

Wesley s-a accidentat la meciul cu Dinamo şi e puţin probabil să poată evolua contra Bistriţei
Wesley s-a accidentat la meciul cu Dinamo şi e puţin probabil să poată evolua contra Bistriţei

Articol de - Publicat luni, 11 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 11 aprilie 2011 17:07

Mîine, de la 20:30, în direct pe Digi Sport şi liveTEXT pe GSP.RO, Vasluiul va evolua, în deplasare, contra Gloriei Bistriţa.

Viorel Hizo le transmite jucătorilor să rămînă concentraţi după victoria cu Dinamo şi prevede o confruntare dificilă împotriva echipei patronate de Jean Pădureanu. Marea problemă a tehnicianului este accidentarea lui Wesley, acesta avînd şanse minime să fie mîine pe teren.

- Domnule Hizo, aţi învins-o pe Dinamo şi urmează meciul cu Gloria Bistriţa. Va fi mai uşor?
- E o nouă provocare pentru echipa noastră. Jucăm la Bistriţa, o echipă care şi-a revenit se pare şi care îşi va vinde scump pielea. Va trebui să avem atitudine, va fi nevoie de multă muncă, să înţelegem că dacă vrem să mergem mai departe trebuie să facem sacrificii foarte mari ca echipă pentru a cîştiga acest joc.

- Îi simţiţi extenuaţi pe băieţi?
- Este al treilea meci în şapte zile, trei jocuri cu două deplasări, ceea ce este greu. Este o stare de oboseală la echipă, mentală şi fizică, dar trebuie să trecem peste aceste lucruri şi să încercăm să jucăm şi să facem din nou un meci bun. Venim după două meciuri grele, cu Oţelul şi Dinamo.

- Vă veţi putea baza pe Wesley la Bistriţa?
- E greu de spus dacă ne vom folosi de serviciile lui Wesley, însă nu prea cred. Astăzi nu a putut să facă antrenament, e o mare problemă cu el. A primit o lovitură foarte puternică în jocul cu Dinamo şi s-a ales cu o dislocaţie la şoldul drept.

- Este Wesley un fotbalist determinant pentru Vaslui?
- Contează enorm forţa grupului, însă Wesley e un jucător care face diferenţa. Este greu să joc fără Wesley. Nici nu vreau să mă gîndesc! El apare întotdeauna la locul potrivit, în momentul potrivit şi înscrie. Nu pot să-i reproşez ceva. Este pentru noi o pierdere imensă, aşa cum a fost şi la Galaţi absenţa lui Sînmărtean.

- Care sînt şansele la titlu în acest moment?
- Sîntem la şapte puncte de două echipe care fac tam-tam foarte mult, ceea ce pentru noi e extraordinar. În prezent, avem consolidat locul 3, ceea ce nu este puţin. Sîntem o echipă care începe să impună respect. Aş vrea să ne bucurăm de acelaşi respect şi după etapa de mîine. Mi-aş dori mult ca echipa să aibă o evoluţie bună, să avem o prestaţie care să poată să ne aducă victoria.


Citește și:
UTA - CFR Cluj, în etapa 12 a Superligii
Superliga
UTA - CFR Cluj, în etapa 12 a Superligii
„Nu vă mai putem ține. Vă mulțumim!” » Seara haotică a lui CSM București a continuat la conferință: „Cel mai prost meci de când am venit”
Handbal
„Nu vă mai putem ține. Vă mulțumim!” » Seara haotică a lui CSM București a continuat la conferință: „Cel mai prost meci de când am venit”
Noua „muză” din atletismul european țintește aurul olimpic și strânge o armată de fani pe rețelele sociale
Atletism
Noua „muză” din atletismul european țintește aurul olimpic și strânge o armată de fani pe rețelele sociale
Mai primește o șansă la FCSB: „Un băiat foarte deștept, care vrea să joace fotbal”
Superliga
Mai primește o șansă la FCSB: „Un băiat foarte deștept, care vrea să joace fotbal”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (1)
 •  11 Aprilie 2011, 19:00

Fara Wesley sunteti morti moldovenilor.Este de departe jucatorul care va rezolva meciurile.Fara el in teren nu aveti nici o sansa la locurile 1-2.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează